Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Autorităţile vor trece la identificarea culoarelor de migraţie ale sturionilor în Delta Dunării Autorităţile vor trece la identificarea culoarelor de migraţie ale sturionilor în Delta Dunării
Deputatul PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu, a primit răspuns la interpelarea adresată ministrului Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, pe tema efectelor acţiunilor de monitorizare ale... Autorităţile vor trece la identificarea culoarelor de migraţie ale sturionilor în Delta Dunării

zaharcuDeputatul PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu, a primit răspuns la interpelarea adresată ministrului Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, pe tema efectelor acţiunilor de monitorizare ale canalului Bâstroe asupra mediului din Delta Dunării.
În documentul trimis conducerii MAE, parlamentarul social democrat s-a referit la reuniunea recentă a Comitetului Permanent al Convenţiei de la Berna, care a decis continuarea activităţii Comisiei trilaterale ce are în componenţă România, Ucraina şi Republica Moldova, în vederea monitorizării impactului canalului de navigaţie Bâstroe, Ucraina. „Această procedură va avea o durată de un an, iar aspectele urmărite vor fi modalitatea de desfăşurare a circulaţiei pe canalul respectiv, precum şi impactul transfrontalier asupra mediului. Partea română a rămas în defensivă referitor la închiderea acestui dosar, solicitată de autorităţile ucrainene, deoarece s-a considerat că circulaţia pe canalul Bîstroe aduce anumite prejudicii de mediu pe teritoriul României”, a menţionat deputatul PSD Tulcea.
Neviser Zaharcu a formulat trei întrebări către ministrul Afacerilor Externe, la care Lazăr Comănescu a răspuns astfel: 1. Ce s-a decis concret la reuniunea Comitetului Permanent al Convenţiei de la Berna referitor la obligaţiile viitoare ale României?: „Comitetul Permanent al Convenţiei de la Berna, care s-a reunit la Strasbourg în perioada 1-4 decembrie 2015 a decis, în ceea ce priveşte dosarul Bâstroe, să menţină deschis acest dosar şi să încredinţeze Comisiei trilaterale sarcina de a superviza şi coordona implementarea Recomandării nr. 111 din 2004, inclusiv, dacă va fi cazul, reanalizarea evaluării impactului asupra mediului în context transfrontalier. În consecinţă, România are obligaţia de a participa cu bună credinţă la activitatea Comisiei trilaterale şi de a pune în aplicare deciziile acesteia.”; 2. În ce mod se va monitoriza România navigaţia pe canalul Bîstroe şi cine se va ocupa de acest demers?: „Monitorizarea navigaţiei pe canalul Chilia se face de autorităţile române de frontieră.” 3. Ce concluzii are până acum Comisia trilaterală România-Ucraina-Republica Moldova referitor la poluarea spaţiului românesc în urma activităţilor de pe canalul Bîstroe?: „Comisia trilaterală nu a ajuns la o concluzie cu privire la impactul proiectului ucrainean de construire a unui canal de navigaţie pe braţele Chilia şi Bâstroe ale Dunării. În acest sens, se impune realizarea unor studii suplimentare în vederea identificării factorilor de mediu relevanţi în evaluarea impactului transfrontalier de mediu. Menţionăm, în acest sens, necesitatea identificării culoarelor de migraţie ale sturionilor în Delta Dunării. Autorităţile române şi ucrainene au în vedere realizarea unui program comun de monitorizare a condiţiilor de mediu din Delta Dunării, prin intermediul căruia să fie identificaţi şi factorii de mediu menţionaţi mai sus”.

Biroul de Presă al deputatului PSD Tulcea Neviser Zaharcu, 28 ianuarie 2016