Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Avram Iancu, la Tulcea: „Este cel mai frumos oraș de provincie văzut de pe Dunăre“ Avram Iancu, la Tulcea: „Este cel mai frumos oraș de provincie văzut de pe Dunăre“
Ba chiar surclasează și vreo două capitale, spune înotătorul Avram Iancu, de 41 de ani, din Petroșani, Hunedoara, cel care a ajuns, joi, la... Avram Iancu, la Tulcea: „Este cel mai frumos oraș de provincie văzut de pe Dunăre“

IMG_7247Ba chiar surclasează și vreo două capitale, spune înotătorul Avram Iancu, de 41 de ani, din Petroșani, Hunedoara, cel care a ajuns, joi, la Tulcea, în drumul lui de la izvoarele Dunării spre vărsarea în mare.

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Mergeani, dar și primarul municipiului, Constantin Hogea, alături de zeci de tulceni l-au întâmpinat, joi după amiază, pe Avram Iancu, înotătorul care a pornit înot, pe data de 20 iunie, din Germania, cu destinația Sulina – gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Scopul este acela de a străbate, înot, întreaga Dunăre (de la izvoare – la vărsare).

Joi după amiază, în jurul orei 14.00, el a ajuns la Tulcea și a ieșit din Dunăre în zona hotelului Delta, acolo unde s-a întâlnit cu mai mulți tulceni, veniți să aplaude eforturile depuse de sportivul român.

În discuțiile cu autoritățile tulcene, Avram Iancu a avut numai cuvinte de laudă despre orașul nostru: „Este cele mai frumos oraș de provincie pe care l-am văzut pe parcursul meu din Germania și până aici. Ba chiar aș putea spune că surclasează să vreo două capitale europene“, a spus Avram Iancu.

Înotător în ape deschise, polisportiv, este primul român care s-a încumetat să traverseze înot Canalul Mânecii. Următoarea provocare este parcurgerea înot al întregului curs a Dunării, de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră.

Despre traseul „De la izvoare la revărsare“: nu folosește costum de neopren, parcurge 50 de km – 10 ore de înot, zilnic, a avut startul la Donaueschingen și punct de sosire- Sulina.

„În calitate de bibliotecar, mergând pe urmele acestui personaj (personajul principal din romanul Pilotul de pe Dunăre a lui Jules Verne), într-un mod mult mai greu, doresc să atrag atenţia asupra lecturii cărţilor care, iată, pot schimba vieţi, pot scrie şi rescrie poveşti care se pot transforma, la rândul lor în… romane. Îmi doresc ca generaţia tânără să DESCOPERE plăcerea lecturării acestui roman tocmai în timpul celor 60 de zile de înot. În timpul lecturării, această generaţie va avea posibilitatea, ca în paralel, să urmărească deplasarea mea live, prin utilizarea tehnologiei moderne, a GPS-ului, a gadget-urilor specifice vârstei lor. Astfel, s-ar face o simbioză nemaiîntâlnită între clasic şi modern, între aventura imaginară a romanului şi cea reală, între suportul îngălbenit al hârtiei şi display-ului modern al telefoanelor mobile“, menționează sportivul din Petroșani pe pagina de promovare a acestui traseu.