Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Concursul Naţional de Poezie „Panait Cerna”, a XLII-a ediţie Concursul Naţional de Poezie „Panait Cerna”, a XLII-a ediţie
Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea organizează cea de-a XLII-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Panait Cerna”. Lucrările pot fi primite până la data... Concursul Naţional de Poezie „Panait Cerna”, a XLII-a ediţie
646x404Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea organizează cea de-a XLII-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Panait Cerna”. Lucrările pot fi primite până la data de 28 Octombrie 2016, pe adresa instituţiei – str. Progresului, nr. 34, 820029, Tulcea – , iar rezultatul jurizării va fi anunţat pe data de 7 Noiembrie 2016. Ca şi la ediţiile precedente, juriul va fi format din poeţi, scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, precum şi din reprezentanţi ai Centrului Cultural „Jean Bart”, cu menţiunea că la concurs pot participa, indiferent de vârstă, persoane care nu au poezii proprii publicate în volum.
Participanţii vor trimite un număr de 5-10 poezii creaţii proprii, în trei exemplare, prin poştă. Creaţiile se trimit în plic închis, fiecare filă purtând ca semn de identificare un motto. Datele autorilor vor fi prezentate într-un plic mai mic,  sigilat, marcat cu acelaşi motto şi vor cuprinde: numele complet al concurentului, adresa completă, data şi locul naşterii, studiile, număr de telefon, adresa de e-mail.
Premiile Concursului Naţional de Poezie „Panait Cerna” sunt următoarele: Premiul „Panait Cerna”, în valoare de 1000 lei, Premiul „Ars Poetica”, în valoare de 700 lei, pentru concurenţii cu vârste până în 35 de ani, Premiul „Euterpe”, în valoare de 700 lei, pentru concurenţii cu vârste peste   35 de ani, Menţiune I, în valoare de 400 lei, Menţiune II, în valoare de 300 lei,  conform Regulamentului concursului.
     Câştigătorii ediţiei precedente au fost Marina Popescu, din Bucureşti – Premiul „Panait Cerna”, Premiul „Ex Ponto”, Râmbu Raluca Ioana, din Suceava – Premiul „Ars Poetica”, Spătaru Liliana, Braşov – Premiul „Euterpe”, Ioana Iacob, Tulcea – Menţiune I, Fechete Silvia, Timişoara – Menţiune II.