Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Consilierul Anişoara Radu dezminte bursa zvonurilor politice locale: „Nu plec la PMP!“ Consilierul Anişoara Radu dezminte bursa zvonurilor politice locale: „Nu plec la PMP!“
  Contrar bursei zvonurilor politice locale deocamdată doar doi consilieri judeţeni şi-au anunţat, neoficial, demisia din PDL şi o viitoare înscriere în Partidul Mişcarea... Consilierul Anişoara Radu dezminte bursa zvonurilor politice locale: „Nu plec la PMP!“

 

Anisoara Radu

Anisoara Radu

Contrar bursei zvonurilor politice locale deocamdată doar doi consilieri judeţeni şi-au anunţat, neoficial, demisia din PDL şi o viitoare înscriere în Partidul Mişcarea Populară, fiind vorba despre Victor Tarhon şi Ionel Stan. Deşi numele său apărea printre potenţialele mutări pe axa PDL-PMP, consilierul judeţean Anişoara Radu infirmă zvonurile: „Vreau să pun capăt zvonurilor şi să lămuresc unele curiozităţi, sunt în PDL, acolo unde conduc Organizaţia de femei, avem o construcţie, un plan de activitate şi nu obişnuiesc să abandonez, aşa că voi continua ceea ce am început, alături de PDL “.

Om de afaceri, Anişoara Radu spune că situaţia economică actuală este îngrijorătoare, atât la nivel naţional cât şi în special în judeţul Tulcea: „Am aşteptat degeaba un reviriment economic, practice oamenii de afaceri nu au primit sprijin conform promisiunilor, facilitaţi pentru investiţii. În ultimii ani puterea de cumpărare a scăzut drastic ceea ce s-a întâmplat şi la nivelul pieţei de mobilă. Dacă în 2008-2009 un consumator era dispus să aloce 20 %din valoarea unei case pentru a-şi mobila locuinţa, acum şi 10% li se pare mult. Acum toată lumea încearcă să-şi concentreze întregul buget al familiei pe achitarea creditelor angajate la bănci,contractate într-un mod haotic evident, în perioada de “boom economic” şi din puţinul care mai rămâne din venitul salarial îşi plătesc utilităţile care în numai un an de zile au crescut cu 10% iar mâncarea cu aproape 25%. Guvernul ar trebui să găsească măsuri de stimulare şi facilităţi fiscale pentru atragerea investitorilor şi încurajarea IMM-urilor, pentru că este singura posibilitate de a colecta bani la bugetul statului. Cred că toţi agenţii economici din această ţara ar trebui să beneficieze de măsuri de sprijinire şi stimulare a investiţiilor private pentru a putea menţine sau creşte numărul de locurilor de muncă “.