Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

DEPUTATUL ANIŞOARA RADU:  „ Salariile nu vor scădea după trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat“ DEPUTATUL ANIŞOARA RADU:  „ Salariile nu vor scădea după trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat“
In urma invitației la dialog venită din partea sindicatelor tulcene (Cartel Alfa,din cadrul Energoterm, Poliția de Frontieră, Alum, Îmbunătățiri funciare) deputatul tulcean Anişoara Radu... DEPUTATUL ANIŞOARA RADU:  „ Salariile nu vor scădea după trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat“

sin2In urma invitației la dialog venită din partea sindicatelor tulcene (Cartel Alfa,din cadrul Energoterm, Poliția de Frontieră, Alum, Îmbunătățiri funciare) deputatul tulcean Anişoara Radu (PSD) a participat, împreună cu colegul deputat Simion Lucian, la dezbaterile propuse de organizatori, vineri, 27 octombrie a.c., la sediul cabinetului parlamentar de pe strada Victoriei.

Liderii de sindicat și-au exprimat îngrijorarea față de mult discutata trecere a contribuțiilor de la angajator la angajat, care, în opinia lor, le-ar putea scădea veniturile salariale.

„Le-am explicat celor prezenți care este mecanismul concret, formula de calcul conform căreia salariile nu vor scădea după ce contribuţiile vor fi trecute de la angajator la angajat, ci că vor rămâne cel puţin la fel sau vor creşte, și am demonstrat acest lucru printr-o simulare concretă din care a rezultat faptul că angajatul va avea salariul brut de încadrare mai mare, va fi sigur că aceste contribuții lunare vor fi plătite cu regularitate iar ei vor beneficia de pensii mai mari.

Referitor la contribuția asiguratorie pentru muncă, aceasta va îngloba celelalte patru contribuții sociale existente în momentul de față. Mai precis, contribuția asiguratorie pentru muncă va fi formată din actualele contribuții pentru șomaj, concedii medicale, riscuri profesionale și creanțe salariale. Banii colectaţi din contribuția asiguratorie pentru muncă vor fi împărțiți după cum urmează:

15% se va duce la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale;

20% se va duce la bugetul pentru șomaj;

5% se va duce la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale;

40% se va duce la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata concediilor medicale;

20% se va duce la bugetul de stat, într-un cont distinct.

Așadar, salariatul va datora CAS, CASS și impozitul 10% doar că angajatorul se va ocupa de calcularea, reținerea și plata lor către stat definită „reținere la sursă” a declarat deputatul Anișoara Radu.

Contribuția asiguratorie pentru muncă va cădea exclusiv în sarcina angajatorilor. În prezent, în afară de contribuția la șomaj, ce este suportată în mod egal de salariat și angajator, contribuțiile pentru concedii medicale, riscuri profesionale și creanțe salariale cad numai în sarcina angajatorului.

„În cadrul acestei întâlniri solicitate de sindicate am discutat și despre Legea uceniciei (promulgată, cu normele de aplicare publicate), pentru care aștept puncte de vedere, opinii, propuneri din partea tuturor celor interesaţi în vederea depunerii unor amendamente pentru modificare menite să stimuleze mai mult angajatorii să investească în pregătirea, calificarea pentru meseriile care se cer pe piața muncii“ a mai precizat deputatul PSD Tulcea Radu Anișoara.