Doi bărbați reținuți pentru furtul unui autovehicul

etilotestLa data de 17 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a doi bărbați, unul de 24 de ani și celălalt de 28 de ani, ambii din localitatea Malcoci, comuna Nufăru, județul Tulcea, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.

În fapt, în seara zilei de 6 august a.c., cei doi bărbați, ar fi pătruns în curtea unui imobil situat în localitatea Malcoci, comuna Nufăru, județul Tulcea, de unde ar fi sustras un autoturism pe care l-au condus pe raza comunei Nufăru, județul Tulcea, fără a poseda permis de conducere și sub influența alcoolului.

La săvârșirea infracțiunii de furt calificat, alături de persoanele în cauză, ar mai fi participat și un bărbat de 26 de ani din comuna Nufăru, județul Tulcea.

În timpul deplasării, persoanele în cauză au fost depistate de către polițiștii Postului de Poliție Nufăru.

Cei doi bărbați urmează a fi prezentați Judecătoriei Tulcea cu propunere de arestare preventivă.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *