Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Liderii PNL Tulcea pariază pe doi deputaţi şi un senator! Liderii PNL Tulcea pariază pe doi deputaţi şi un senator!
„Ţelul nostru ca organizaţie este să obţinem la Tulcea un mandat de senator şi două de deputat “, a precizat deputatul Vasile Gudu cu... Liderii PNL Tulcea pariază pe doi deputaţi şi un senator!

pnltl„Ţelul nostru ca organizaţie este să obţinem la Tulcea un mandat de senator şi două de deputat “, a precizat deputatul Vasile Gudu cu ocazia conferinţei de presă organizate vineri la sediul PNL împreună cu senatorul Octavian Motoc.
Liderii liberali au vorbit despre pregătirile de campanie dar şi despre activitatea din Parlament, precizând printre altele ca PNL îl va susţine ca şi candidat la funcţia de premier pe Dacian Cioloş însă miniştri vor fi numiţi politic din rândul majorităţii ce se va constitui.
„Se merge cu candidatura domnului Cioloş însă guvernarea va fi una politică pentru că e greu să guvernezi altfel “a declarat deputatul Gudu.
La rândul său senatorul Octavian Motoc a criticat proiectul PSD legat de eliminarea unor taxe şi impozite, precizând că astfel va fi afectat bugetul şi alte capitole de investiţii necesare populaţiei.
MOTOC DESPRE PODUL DE PESTE DUNĂRE
Senatorul Octavian Motoc a declarat că acest proiect este o mare realizare la care au contribuit şi parlamentarii tulceni: „Sunt mulţi care spun că nu ar mai fi bine să pomenim despre pod că nu este bine, eu spun că este un lucru bun ca acest proiect este în Master Planul de la Transporturi, de această dată este un lucru concret sprijinit de toţi parlamentarii tulceni şi se va transforma în curând în realitate “.
Reamintim că la începutul acestei luni Agenţia pentru Protecţia Mediului a emis avizul de mediu pentru realizarea proiectului „Pod peste Dunăre în zona Brăila “în urma cererii Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.