Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

„Măcin Mountain Fun”, mişcare şi distracţie de weekend, în perioada 10-11 iunie 2017 „Măcin Mountain Fun”, mişcare şi distracţie de weekend, în perioada 10-11 iunie 2017
Asociaţia Bike Works îi invită pe toţi pasionaţii de ciclism şi alergare să se încrie la „Măcin Mountain Fun 2017”, cel mai mare eveniment... „Măcin Mountain Fun”, mişcare şi distracţie de weekend, în perioada 10-11 iunie 2017

AfisMMF2017-finAsociaţia Bike Works îi invită pe toţi pasionaţii de ciclism şi alergare să se încrie la „Măcin Mountain Fun 2017”, cel mai mare eveniment sportiv din Dobrogea de Nord, care va avea loc în Munţii Măcinului în perioada 10-11 iunie 2017, cu startul din apropierea localităţii Greci, din judeţul Tulcea. Aşa cum este spiritul evenimentului MMF, toţi participanţii, dar şi susţinătorii acestora vor avea parte de distracţie, într-un cadru natural deosebit în zona Pietrele Mariei, unde se va putea şi campa.

În cadrul „Măcin Mountain Fun 2017”, aflat la a treia ediţie sub această formă „multi-sport”,  se va lua startul în tradiţionalul concurs de ciclism montan „Măcin XC” (ediţia a cincea), cel de cros montan „Măcin Cross” (la a treia ediţie), dar şi în cursa pentru copii Junior Hercinic MTB. Concursul de MTB Măcin XC va avea din punct de vedere al dificultăţii două trasee: unul pentru Amatori care nu va fi foarte solicitant fizic şi va avea o tehnicitate usoara-medie, şi unul pentru Elite ce va avea urcări solicitante, dar şi coborâri spectaculoase şi periculoase.  Măcin Cross este concursul destinat pasionaţilor de alergare montană care se vor putea bucura de un traseu conceput special pentru ei, care nu este foarte solicitant fizic, având o tehnicitate uşoară spre medie. Concursul pentru copii Junior Hercinic MTB va fi pe 11 iunie şi va fi organizată de partenerii din Asociaţia Beetle Bike.

Cei interesaţi să participe la eveniment pot găsi toate detaliile necesare pe site-ul Asociaţiei Bike Works la adresa www.bikeworks.ro. Înscrierile online se vor închide pe 31 mai 2017, cu menţiunea că înscrieri se pot face şi la faţa locului, în număr limitat. La finalul evenimentului câştigatorii mici sau mari vor merge acasă cu peste 80 de premii, iar ceilalţi concurenţi pot câştiga produse la tombolă oferită de sponsori.

„MMF nu este un concurs pentru profesionişti, aşa cum nu este nici o cursă „după premii”, ci este un eveniment făcut de cei care fac mişcare, pentru cei care fac mişcare, ce a crescut puţin câte puţin de-a lungul anilor prin aportul a mai mulţi parteneri dar mai ales a voluntarilor. Evenimentul se doreşte a fi un weekend în natură, la cort, cu familia şi prieteni vechi şi noi, cu mâncare şi băuturi din zonă, cu foc de tabără şi muzică aleasă,  totul asezonat cu efort fizic, pentru relaxarea completă a minţii şi corpului şi ruperea de cotidian. Scopul nostru,  ca organizatori, este să facem un management cât mai eficient al resurselor disponibile, pentru realizarea unui eveniment cât mai complet şi plăcut”, a declarat Silviu Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Bike Works.

„Măcin Mountain Fun 2017” este organizat de Asociaţia Bike Works, Primăria Greci, Asociaţia Mecanturist şi Asociaţia Beetle Bike. Sponsori ai evenimentului sunt: Vinuri de Macin, Winmarkt, Daily Open House, MausBike, Intersport, Elite Gym, Yves Rocher, Sprint Sports, Dr.Oetker, Scott, Prodconfort, Ursus, Bikefun, Gradinita şi Terra Hercinica. Parteneri sunt: Parcul Naţional Munţii Măcinului, UVSAR, Top Media, Cronometraj.ro, THT studios şi Casa de Cultură „Grigore Kiazim” Măcin”. Parteneri media sunt: Freerider.ro, Explore, DirtBike, I-bike.tv, InfoEST si liberinmiscare.ro

Lista este deschisă potenţialilor sponsori, parteneri şi tuturor celor interesaţi să ne sprijine în mediatizarea acestui eveniment.

 

Echipa Bike Works