Modificările aduse legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimulareaocupării forţei de muncă

somajPrin O.U.G. nr. 60/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 73/04.10.2016, au fost adoptate noi măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă, ce se vor intra în vigoare la începutul lunii decembrie 2016.

Astfel, prin aceste modificări legislative, sunt incluse în rândul beneficiarilor de măsuri active de ocupare categoria tinerilor care nu au loc de muncă şi nici nu urmează vreo formă de învăţământ sau de formare profesională (Not in Employment, Education or Training – NEET, cât şi categoria şomerilor de lungă durată.

Între măsurile concrete incluse în noul pachet se găsesc măsuri active destinate ocupării ce încurajează mobilitatea lucrătorilor prin acordarea unor prime (de instalare, de activare sau de încadrare) sau decontarea navetei. Şomerii care decid să îşi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri, pentru a se angaja, vor beneficia de o primă de instalare acordată în cuantum diferențiat:

  1. a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul;
  2. b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoțite de membrii familiei care își schimbă domiciliul;
  3. c) în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei;
  4. d) în situația în care persoanelor care îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau autoritățile publice locale sau centrale, locuință de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de:

– 3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c);

– 6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b).

Prima de instalare, in cuantumurile de la punctele a), b) și c) se acordă în două tranșe: o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării și o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.

Prima de instalare stabilită în cuantumul prevăzut la punctul d) se acordă într-o singură tranșă.

Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la libera circulației a lucrătorilor în spațiul UE și SEE pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Finanţarea acestor măsuri active se va face, pentru prima dată, din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Potrivit O.U.G nr.60/2016, şomerii înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 3 luni vor primi o primă de activare în valoare de 500 lei neimpozabilă. Prima de activare nu se cumulează cu prima de încadrare şi prima de instalare.

De asemenea, ordonanţa prevede schimbarea cuantumului și modalității de acordare a primei de încadrare – cuantumul primei se calculează la 0,5 lei/km dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă. Această primă de încadrare se va acorda lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reședința.

Totodată, O.U.G nr. 60/2016 care completează şi modifică Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă majorează şi cuantumul subvenţiilor acordate angajatorilor. Aceste subvenții se vor da și pentru încadrarea în muncă a unor categorii noi, respectiv șomerii de lungă durată și tinerii NEET, astfel:

– angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat o sumă în cuantum de 900 lei;

– angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma în cuantum de 900 lei pe o perioadă de 18 luni;

– angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durata, tineri NEET sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni;

– angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni;

– angajatorii care încadrează în muncă, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei;

Subvențiile se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de persoanele angajate din categoriile prevăzute anterior,precum şi pentru perioadele în care persoanele se află în concediu de odihnă.

Principalele propuneri de modificare şi completare se referă la introducerea, în cadrul serviciilor de informare şi consiliere profesională, a procedurii de profilare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi încadrarea lor în diverse categorii (niveluri) de ocupabilitate pe piaţa muncii: uşor ocupabil, mediu ocupabil, greu ocupabil şi foarte greu ocupabil.

Alte modificări se referă la acordarea de servicii de îndrumare pe parcursul procesului de integrare socio-profesională la noul loc de muncă, persoanelor cărora le-a fost stabilit nivelul de ocupabilitate ”greu” şi ”foarte greu” ca urmare a profilării, pe o perioadă de maxim 3 luni, cu acordul angajatorului, realizate de furnizori de servicii din sectorul public sau privat, acreditaţi, în condiţiile legii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *