Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

O pensiune care nu functiona, a ars în localitatea Maliuc O pensiune care nu functiona, a ars în localitatea Maliuc
În cursul serii trecute, la ora 22.35, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a fost anunţat, prin numărul unic de apel... O pensiune care nu functiona, a ars în localitatea Maliuc
foto arhiva

foto arhiva

În cursul serii trecute, la ora 22.35, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a fost anunţat, prin numărul unic de apel 112, de izbucnirea unui incendiu, la o pensiune, care nu era dată în exploatare, din localitatea Maliuc.
Pentru localizarea si lichidarea incendiului, s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, iar în sprijinul lor au venit şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Maliuc.
Ajunşi la faţa locului, echipele de intervenţie au constatat că focul se manifesta violent la pensiune, dar şi la o casă (nelocuită) aflată în imediata apropiere.
În urma intervenţiei, pompierii tulceni au stins incendiul, în urma căruia au ars pensiunea pe o suprafaţă de cca. 75%, casa, în totalitate, şi o anexă în care se afla centrala termică şi obiecte electronice şi electrocasnice.
Din cercetările efectuate la faţa locului, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o scurt circuit electric.
Pentru a evita producerea unor astfel de situaţii nedorite, care pot provoca adevărate tragedii, specialiştii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea recomandă următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
• nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
• reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat;
• nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori
electrici care depăşesc puterea nominală a acestora.