Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Peste 1600 de persoane angajate prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, în primele șase luni ale anului 2016 Peste 1600 de persoane angajate prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, în primele șase luni ale anului 2016
Ca urmare a implementării Programului Județean de Ocupare a Forței de Muncă, de la începutul anului și până la 30 iunie 2016 au fost... Peste 1600 de persoane angajate prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, în primele șase luni ale anului 2016
foto arhiva

foto arhiva

Ca urmare a implementării Programului Județean de Ocupare a Forței de Muncă, de la începutul anului și până la 30 iunie 2016 au fost încadrate 1644 de persoane, ceea ce reprezintă 45.67 % din ceea ce s-a programat pentru anul 2016.

Din totalul persoanelor ocupate în primele 6 luni, 14.77% sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani, 19.95% se încadrează în grupa 25-35 de ani, 26.16% au între 35 și 45 de ani, iar 41.12% au peste 45 de ani.

Cele mai multe persoane angajate provin din mediul rural, respectiv 875 reprezentând 53.22% din totalul persoanelor ocupate.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii gimnaziale (687), liceale (460), profesionale (397), 100 fiind cu studii universitare.

Bărbații angajați în perioada de referință au depășit numeric femeile care au dobândit același statut pe piața muncii, respectiv 941 fată de 703.

Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.

În primele șase luni ale anului 2016 au fost incluse în măsuri active 2988 de persoane.