Rezultatele Festivalului Concurs Județean de Muzică Corală „LUDOVIC PACEAG”

Duminică, 12 noiembrie 2017, cu începere de la ora 12.00,  în ambianța îmbietor-culturală a sălii de spectacole a Teatrului „Jean Bart” din Municipiul Tulcea, s-a desfășurat ce-a de-a V-a ediție a Festivalului Concurs Județean de Muzică Corală „Ludovic Paceag”. Manifestarea,  dedicată marii sărbători a Revenirii Dobrogei la Patria Mamă, din 14 noiembrie, a reunit, conform așteptărilor organizatorilor –  Primăria Municipiului Tulcea, Episcopia Tulcii și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” –  valoroase formații corale din Județul Tulcea. Au participat (în ordinea evoluției scenice) corurile:

  1. Magia Deltei” din Tulcea, conducător profesor Ana Marcoci, cu piesele  „Dobroge, mandră gradina” și „Balada lui Avram Iancu”;
  2. Corala  „ Nihil Sine Deo” din Daeni, conducător preot Alexandru Balaban, cu piesele: „Avem o țară sfântă”, „Când a fost să moară Ștefan” și „Doamne, ocrotește-i pe români”;
  3.  „Bel  Canto” al Parohiei Sfinții Trei Ierarhi din Tulcea, conducător diacon Adrian Cristian Titorencu, cu piesele „Tot așa mă bate gândul”, „A ruginit frunza din vii”, „Fată cu ochii măslinii” și „Românașului îi place”;
  4. Corul Liceului Teoretic „Gheorghe Munteanu-Murgoci” din Macin, conducător profesor Viorel Baba, cu piesele „Ridica-voi ochii mei”, „Dor,dorulet” și „Belsug”;
  5. Carpe in Deum” al Seminarului Teologic Sfântul Ioan Casian din Tulcea, conducător arhidiacon profesor Gorun Gheorghe Cristian, cu piesele „Piesă religioasă”, „Astăzi fraților români” și „Pe-al nostru steag e scris unire”;
  6. Corul Gimnazial al Liceului de Arte „George Georgescu” din Tulcea, conducător profesor Rodica Grămoiu, cu piesele „Adoro Te Devote” de Tomasso d’Aquino și „Păstrăvul” de Franz Schubert;
  7. Cantus Libera” al Colegiului Dobrogean „Spiru Haret” din Tulcea, conducător Simona Dumitru, cu piesele „Aliluia”, de Gordon Young, „Fericirile”, de Dragoș Alexandrescu, „Stăncuța”, de Gavril Musicescu și „Feel the Rhythm”, de Martin Schuster-Zimmering.

În finalul spectacolului și în afara concursului, corul mixt „Trison” al Școlii Populare de Artă „Vespasian Lungu” din Brăila a susținut un recital.

Comisia de jurizare, având următoarea componență: profesor Ionuț Săndel Balaban, director  al Filarmonicii „Lyra-George Cavadia” din Brăila – președinte și: profesor doctor  Monica Buhai, inspector școlar pentru arte și pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație, profesor Mihai  Gheba, inspector școlar  pentru activități extrașcolare, preot Mihai Mihael-Marian și profesor  Ștefan Coman, director  al Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei” – membri, au stabilit următorul clasament:

SECȚIUNEA PESTE 18 ANI

Premiul  I:

    – Corul „Cantus Libera” al Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”, Tulcea;

Premiul II:

                 – Corul „Magia Deltei”

SECȚIUNEA GIMNAZIU

Premiul  I:

                – Corul Liceului Teoretic „Gheorghe M. Murgoci”, Măcin

Premiul II:

    – Corul „Bel Canto” al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi”, Tulcea

Premiul III:

     – Corul „Nihil Sine Deo” al Parohiei Ortodoxe Dăeni

SECȚIUNEA GIMNAZIU VOCAȚIONAL

Premiul II:

   – Corul Gimnazial al Liceului de Arte „George Georgescu”,Tulcea

 SECȚIUNEA LICEE VOCAȚIONAL

Premiul II:

– Corul „Carpe in Deum” al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Casian”, Tulcea

Tuturor participanților le-au fost înmânate cupe și diplome de participare.

Director

Profesor Ștefan Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare *