Telegraful tulcean

Până în anul 1857, tulcenii, care doreau să trimită un mesaj, apelau la serviciile poștale fluviale oferite de Compania austriacă DDSG, sau la Poștalionul otoman (diligența poștei). Dacă era război sau epidemie de holeră, lucrurile se complicau și mai mult, în acestea cazuri, circulația fiind blocată complet.
În primăvara anului 1857, Comisia Europeană a Dunării  purcede la primii pași în organizarea lucrărilor la șenalul navigabil al Dunării. O parte din Serviciul tehnic al Comisiei este stabilit la Tulcea, cu misiunea de a pregăti infrastructura viitorului șantier hidrologic, cu un accent deosebit pe un sistem de comunicații rapid. Acesta era telegraful.
Prima lucrare efectivă a Comisiei Europene a Dunării, când aceasta era încă la faza de organizare, a fost construirea unui telegraf între Galați și Sulina, via Tulcea. Lucrările în lungime de 200 km au început în primăvara lui 1857 și au fost finalizate în 2 noiembrie a aceluiași an. Lucrarea a fost executată de specialiști englezi și austrieci, cu muncitori valahi. Prețul a fost inclus într-un deviz mai mare de 1 milion de franci, în care intrau și alte lucrări. În octombrie 1858, Comisiunea a predat linia de telegraf autorităților tulcene pentru a o administra, după ce, între timp, au executat o extensie către Ismail.
Telegraful nu era doar un serviciu tehnic, în jurul lui mișunând un număr mare de oameni, pentru a afla noutăți, în condițiile în care ziarele ajungeau după câteva zile, în cel mai bun caz. Iată o mărturie extrasă din Memoriile lui Ismail Bey, unul din mutesarifii Tulcei, în data de 15 august 1870, în plin război Franco-prusac: „…Întreaga populație din jurul nostru era nerăbdătoare de a afla vești cât mai repede posibil, cheltuind sume considerabile cu abonamente la agenția telegrafică, unde soseau aproape din minut în minut telegrame de la locul luptelor, care erau transmise mai întâi Comisiuni și altor centre, prin telegraful internațional…”.
Dacă ne închipuim, mai departe, cum acești fericiți cu abonament la telegraf plecau către cele peste 150 de cârciumi și 40 de cafenele din oraș, unde erau așteptați de mușterii nerăbdători să afle noutăți, putem bănui de unde a apărut expresia de „telefon fără fir” , cu foarte multă vreme înaintea celui mobil.
Nicolae C. Ariton

Notă:  Imaginile reprezintă schițe din presa vremii cu oficiul unui post de telegraf și cu o linie de telegraf de undeva de prin Imperiul Otoman.

Articole asemănătoare despre Tulcea veche puteți citi pe www.mistereledunarii.wordpress.com

Un răspuns la Telegraful tulcean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *