Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Tulceancă arestată după ce şi-a ucis copilul! Tulceancă arestată după ce şi-a ucis copilul!
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, la data de 25.11.2013, începerea urmăririi penale faţă de IFRIM ANA – MARIA sub... Tulceancă arestată după ce şi-a ucis copilul!

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, la data de 25.11.2013, începerea urmăririi penale faţă de IFRIM ANA – MARIA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că inculpata IFRIM ANA – MARIA, în seara zilei de 24.11.2013, simţind că intră în travaliu, după ce a ascuns pe toată perioada sarcina ce o purta, a mers în baia locuinţei şi după ce a născut natural, singură, un copil viu, l-a ucis, introducându-l într-un sac din material plastic, pe care l-a ascuns în nişa de la cadă, iar apoi în boxa de la subsolul locuinţei. Datorită faptului că inculpata a mai fost condamnată anterior pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat, a fost internată şi expertizată psihiatric, constatându-se că IFRIM ANA – MARIA a avut discernământul faptei sale.

La data de 5.12.2013, faţă de IFRIM ANA – MARIA s-a luat măsura preventivă a reţinerii, iar la solicitarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus în cursul aceleaşi zile arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, urmând ca cercetările să fie continuate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei cu inculpata în stare de arest preventiv.