Ziua minorităţilor tulcene, pe scena Teatrului Jean Bart

Este vorba despre un eveniment organizat de Centrul Cultural Jean Bart şi Consiliul Judeţean Tulcea, în care ansamblurile minorităţilor etnice din judeţul nostru urcă pe scena teatrului şi prezintă publicului tulcean dansuri şi melodii tradiţionale.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu,  a acordat reprezentanţilor minorităţilor din judeţ diplome de merit, iar pentru artiştii care au făcut parte din spectacol a avut pregătită câte o pungă cu dulciuri.

Judeţul Tulcea este un exemplu de convieţuire între diferitele etnii care trăiesc aici, spune preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea. Acesta este un alt element comun pe care îl au judeţele Tulcea şi Constanţa, iar în acest sens este normal să fie promovată ideea unei regiuni Dobrogea, a mai adăugat Horia Teodorescu.

În total, 11 ansambluri ale etniilor din judeţul Tulcea au urcat miercuri pe scena Teatrului Jean Bart.

La eveniment a mai participat, alături de reprezentanţi ai comunităţilor locale, prefectul judeţului, Lucian Simion.