Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Coșia, la a cincea ediție Coșia, la a cincea ediție
După o pauză de peste șapte decenii, mai exact 73 de ani, Coșia a revenit în peisajul evenimentelor organizate în acest colț al României.... Coșia, la a cincea ediție

cernaDupă o pauză de peste șapte decenii, mai exact 73 de ani, Coșia a revenit în peisajul evenimentelor organizate în acest colț al României. Evenimentul a fost readus la Tulcea de Asociația Altona Cerna, Primăria Comunei Cerna, Biblioteca Comunală „Dumitru Cerna”, cu sprijinul Administrației Parcului Național Munții Măcinului.

Coșia, acest obicei de origine bulgărească, s-a practicat în satul Cerna până în anul 1940, atunci când a avut loc schimbul de populaţie în Cadrilater.

„Calul cerneanului este prototipul cailor dobrogeni“, se arată în Monografia satului Cerna din anul 1935, autori înv. Dumitru Necula şi Ion Cheşcă.

Într-adevăr, scrierile vremii arată faptul că grija şi respectul pentru cai, definitorii pentru populația din această zonă, se îmbinau armonios cu aspectele spirituale ale vieţii.

Dezvoltat îndeosebi în perioada interbelică, acest obicei al localnicilor din Cerna de a organiza întreceri de cai („de-a coşia”- adică „fuga”, „repede”) în ziua de Sf. Toader, aduna la un loc toți locuitorii satelor comunei Cerna, dar și din localitățile învecine.

„Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră la cea de-a cincea ediție de la revenirea acestei inedite tradiții a întrecerii cailor aici, la poalele Munților Măcinului. Aș dori să felicit organizatorii acestei competiții – eveniment, dar și pe cei care au participat, astăzi, la concursul tradițional al comunei Cerna“,  a transmis președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

comunicat C.J.Tulcea