TAXELE APROBATE DE CONSILIUL LOCAL POT FALIMENTA 10% DIN SOCIETĂŢILE COMERCIALE TULCENE! MII DE OAMENI POT AJUNGE ÎN ŞOMAJ
ActualitateDezvaluiri 9 martie 2016 D.C.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), confederație patronală reprezentativă la nivel național solicită solicită impetuos,Primariei respectiv Consiliului Local Tulcea să revina asupra H.C.L. nr. 204/17.12.2015 Privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016
„ Vă rugăm să analizați cu multă atenție, să sprijiniți mediul de afaceri din Tulcea și să aprobați anularea cotei adiționale și calcularea impozitului/taxelor pe clădiri rezidențiale și nerezidențiale detinute de persoanele juridice, astfel cum Codul Fiscal oferă posiblitatea de calcul: Art. 460 din Codul Fiscal – Calculul impozitului pe cladirile deținute de persoanele juridice specifică: (1) Pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietate sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote variabile cuprinse între 0,08% – 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii. Prin hotărârea Consiliului Local ați aprobat valoarea maxima de 0.2% desi, legea permite un impozit de pana la 0,2%. Propunem un procent de 0.1% EXEMPLU H.C.L. CLUJ NAPOCA – a aprobat un procent 0,1% (2) Pentru cladirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote variabile cuprinse între 0,2-1,3%, asupra valorii impozabile a clădirii. Prin hotărârea Consiliului Local s-a aprobat valoarea maxima de 1,3% la care se adaugă cota adițională de 0,2%. Propunem o cota de 1% . EXEMPLU HCL CLUJ NAPOCA –a aprobat un procent de 1% (8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a cladirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%. Prin hotărârea Consiliului Local s-a aprobat cota impozitului taxei pe clădiri de 5% la care se adaugă cota adițională de 2,5 ( majorare cu 50%). Propunem o cota de 5% conform Codului Fiscal fără cota adițională. Comparând nivelul COTEI ADIȚIONALE cu alte judete am constatat că cele din Tulcea sunt semnificativ mai mari. (De exemplu CONSTANȚA – în cazul în care proprietarul cladirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%; la Tulcea COTA ESTE de 7.5%). ( Ne intrebam – Oare puterea economica din Tulcea de căte ori este mai mare decat cea din Constanța?) H.C.L. CLUJ NAPOCA a aprobat un procent 5% Baza de impozitare a clădirilor a crescut înzecit conform normelor ANEVAR, implicit crescând și impozitul pe clădire. Acest impozit nu se calculează la suprafața utilă a clădirii, ci la SU indexată cu 1,4% . Față de formula de calcul explicată mai sus, nu se mai impuneau și cote adiționale ținând seama de puterea economică a județului Tulcea și de normele de aplicare ale Codului Fiscal . Aceste cote trebuiau aprobate în limita variabilă cuprinsă în Codul Fiscal și raportate la puterea economică a județului Tulcea. După cum știți, nu exista termen de comparație între Tulcea și Cluj Napoca sau Constanța cât și multe alte județe din România . – procent variabil între 0,08 – 0,2 pentru clădirile rezidențiale – procent variabil între 0,2 – 1,3 pentru cladirile nerezidentiale – procent de 5%pentru clădirile neevaluate în ultimii trei ani, anului de referință. Un alt aspect care afecteaza economic societățile comerciale este cel prevăzut în SECTIUNEA a 4 a – Calculul impozitului pe clădirile nerezidențiale pct.39 (1). Rapoartele de evaluare întocmite de evaluatorul ANEVAR, în conformitate cu standardele de evaluare cu valoarea clădirii la data de 31 decembrie a anului de referință. NU SE ÎNREGISTREAZĂ ÎN CONTABILITATE – deoarece Codul Fiscal nu permite calcularea amortizării la valoarea nouă a cladirii, adică la cea din raportul de evaluare, chiar dacă se plătește impozit în baza nouă de impozitare. Un alt aspect important ce trebuie avut în vedere este acela că, de la 1 Mai 2016, salariul minim pe economie crește de la 1050 lei la 1250 lei, fapt ce pune o altă presiune financiară asupra angajatorilor care, cu siguranță, vor recurge la diminuarea personalului, reducerea sau chiar suspendarea activității. Într-o astfel de situație, nu ne rămâne decât să ne mobilizăm împreună cu proprii angajați și să manifestăm public, solicitând să fie respectate atât drepturile angajatorilor cât și ale angajaților, în așa fel încât aceștia să-și poată păstra locurile de muncă. Stimate domnule primar si stimati domni /doamne consilieri, vă facem cunoscut că este imperios sa sustineți solicitările noastre și să recurgeți la anularea celor solicitate din cotele de impozitare, pentru a evita falimentul a cel puțin 10% dintre societățile comerciale și pentru a evita disponibilizările masive la care vor recurge aproximativ o treime dintre societăți. Mentionăm că este posibil ca un număr de câteva mii de angajați să-și piardă locurile de muncă, lucru care nu este deloc ușor atât pentru locuitorii municipiului cât și ai județului Tulcea; cu siguranță nici dumneavoastră nu vă doriți să conduceți un județ de asistați sociali.
Prof.univ.dr.Ovidiu Nicolescu, Președinte CNIPMMR Kaya Sebahat Președinte PIMM Tulcea“