300 kilograme produse din peşte confiscate la Pardina
Actualitate 13 noiembrie 2015 D.C.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competenţă a Sectorului P.F. Pardina un cetăţean român care transporta, cu un autovehicul, cantitatea de 300 kilograme produse din peşte, fără documente legale.
În data de 12.11.2015, în jurul orei 14:35, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Pardina, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control, în zona de competenţă, un autovehicul marca Hyundai înmatriculată în judeţul Suceava, condusă de cetăţeanul român B.I.., în vârstă de 52 de ani.
În urma controlului, a fost găsită cantitatea de 276 kilograme peşte din speciile caras şi ştiucă, 20 kg pastă peşte, 5 kg raci şi 500 grame icre ştiucă, pentru care bărbatul domiciliat în judeţul Suceava nu a prezentat documente de provenienţă şi transport.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării intreaga cantitate de produse peşte, care a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere şi transport a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit fără documente legale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. h din O.U.G. 23/2008, modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.