Astfel, cei din PSD afirmă fără vreo bază concretă că în această săptămână ar urma să crească vertiginos numărul cazurilor de coronavirus, iar alegătorii ar avea temeri să iasă din casă în ziua votului. Tot PSD ar deţine informaţia că imediat după alegerile locale, elevii vor efectua cursuri doar online.
O asemenea declaraţie nu are la bază nici o decizie sau măcar intenţie anunţată la nivel guvernamental. Sunt doar scenarii abracadabrante, în stil PSD, pentru a crea tensiuni în societate şi pentru a-i bulversa pe copii, dar şi pe profesorii care merită toată aprecierea pentru efortul depus în condiţii medicale deloc uşoare. Dacă mai adăugăm şi deciziile populiste din Parlament luate de PSD în ultimele zile, avem imaginea unui partid speriat că va pierde fără drept de apel alegerile.
Pentru că şi-au pierdut credibilitatea, cei din PSD încearcă să stârnească frică şi nelinişte în societate, dar şi să vândă iluzii. Am încredere în maturitatea românilor şi sper că alegătorii vor taxa acest mod de a face politică!
Deputat PNL Tulcea, George Șișcu