Condamnat pentru tentativă de omor, a ajuns după gratii
Actualitate 19 octombrie 2012
Ieri, Constatin Scripcaru (63 ani) a ajuns în arest. Bărbatul avea un mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de trei ani și trei luni pentru tentativă de omor.
În ianurie 2012, Scripcaru l-a înjunghiat cu o furcă pe Vasile Boboc, de 54 de ani. Cei doi, îngrijitori de animale la o fermă din zona de est a municipiului, s-au certat pe fondul consumului de alcool.
Din câte se pare, Boboc l-a înjurat pe agresor, apoi a încercat să îl lovească folosind un băţ. Scripcaru i-a luat băţul şi s-a înarmat cu o furcă sprijinită de gard şi a înfipt furca în gâtul lui Boboc. „Victima a ieşit din grajdul unde s-a petrecut incidentul şi apăsându-şi rănile s-a îndreptat spre cea mai apropiată locuinţă, situată la circa 300 metri pentru a cere ajutor. Slăbit datorită hemoragiei, s-a prăbuşit lângă poarta martorului, care, observându-l, a solicitat sprijin la serviciul 112. Examinarea medico-legală a stabilit că victima a prezentat două plăgi în regiunea cervicală, produse prin înţepare în gât cu un obiect cu vârfuri ascuţite.