7 kilograme de articole pirotehnice, confiscate la Babadag
ActualitateEditorial 29 decembrie 2022 D.C.
Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Babadag au efectuat mai multe controale pe raza de competență în vederea depistării persoanelor neautorizate care deţin şi comercializează articole pirotehnice.
În acest context, la data de 27 decembrie a.c., polițiștii tulceni au
depistat un bărbat de 30 de ani, din localitate, despre care existau informații că ar comercializa articole pirotehnice, fără a fi autorizat în acest sens.
În urma verificărilor, în autoturismul acestuia a fost descoperită o cantitate de aproximativ 7 kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, iar întreaga cantitate de articole pirotehnice identificată în posesia bărbatului a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor.
Acțiunile polițiștilor vizează cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în domeniu de către cetățeni, în ce privește achiziționarea, deținerea și utilizarea exclusivă a articolelor pirotehnice din categoriile celor permise.
Sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare.
Articolele pirotehnice de divertisment din categoriile F1 (de exemplu: steluțe; lumânari scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliți) pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani.
Recomandări:
• cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane autorizate;
• verificați eticheta în momentul în care achiziționați articole pirotehnice.
• sesizați poliția când constatați că sunt vândute, ilegal, articole pirotehnice.