PRIMARUL MĂCINULUI, TURNAT LA A.N.I PENTRU SIGURANŢE DE 180 DE LEI!
ActualitateDezvaluiri 11 martie 2014 D.C.
Nicolae Topoleanu, primarul oraşului Macin a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, însă cel puţin una dintre acuzaţii este una demnă de… România.
La prima vedere acuzaţie gravă, A.N.I anunţând că Topoleanu s-a aflat în stare de incompatibilitate: “în perioada deținerii calității de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Măcin, întrucât societatea comercială – la care soția acestuia deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator – a încheiat un contract de furnizare materiale cu Spitalul Orășenesc Măcin (instituție aflată în subordinea C.L. al Orașului Măcin), încălcând, astfel, dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.
În fapt, soţia primarului deţine în Macin un magazine de la care Spitalul Orăşenesc a cumpărat siguranţe electrice, fiind vorba de câteva facturi ce nu depăşesc 100 de lei!
“Nu este vorba să fi votat ceva în Consiliu, să fi aprobat eu un contract cu firma soţiei. Pur şi simplu un reprezentant al Spitalului a mers la magazine să cumpere câteva materiale, magazinul soţiei fiind dealtfel singurul din Macin cu acest profil, electrice. Normal au cerut factura şi contract, iar cumpărăturile au fost minore, odată o factură de 100 de lei şi parcă încă una de 80, mari afaceri” povesteşte primarul.
Ulterior, prin intermediul unui “binevoitor” contractul şi facturile au ajuns la Agenţia Naţională de Integritate.
“Ştiam că voi fi cercetat, dar am salvat Liceul”
O altă acuzaţie formulate de A.N.I. împotriva primarului oraşului Macin spune că “s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 06 septembrie 2012 – 26 noiembrie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de Primar al Orașului Măcin, cât și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic „Gheorghe Munteanu Murgoci” Măcin”.
“Aici ştiam că voi avea probleme dar dacă nu interveneam oraşul Macin la ora asta nu mai avea Liceu, elevii are fi trebuit să se mute peste Dunăre, să facă naveta la Galaţi. La momentul respectiv Liceul era în executare silită, pe o datorie avută la un constructor. Practic executorul deja scotea la vânzare tot ce era acolo, inclusive tablele din clase, catedrele, tot mobilierul şi dacă ar fi fost comparator şi clădirea. Executorul, ca asta e meseria lui, punea presiune pe cei din consiliul de administraţie în şedinţe, erau femei acolo, ştiţi cum sunt executorii, se pricep, asta e meseria. Atunci am intrat în consiliul de administraţie pentru a putea participa la şedinţe, am avut scandaluri mari cu executorul, am reuşit să mă impun şi am scăpat de marile necazuri, mai exact am blocat majorările şi penalităţile, s-au anulat popririle. A trebuit să mă lupt pentru că Liceul să rămână în picioare, apoi când situaţia s-a stabilizat am demisionat” declara primarul Topoleanu.
Colapsul Liceului, cu substrat politic
Necazurile în urma cărora Măcinul a fost extreme de aproape să rămână fără liceu au în mare parte substrat politic.
Liceul a fost reabilitat de firma Periclestar, însă firma nu şi-a primit banii, acţionând apoi normă în instant pentru recuperarea banilor.
Deşi lucrările de reabilitare erau prinse la buget, banii nu au mai venit, deoarece Consiliul Judeţean, condus atunci de Victor Tarhon şi Ioan Boieru a refuzat să mai aloce bani Măcinului condus atunci de PSD-istul Ichim And one. Aşa s-a ajuns la executarea silită, situaţie ce a fost gestionata şi rezolvată cu problem personale, iată, de PDL-istul Nicolae Topoleanu, care acum trage ponoasele.