UN TULCEAN ÎN CONDUCEREA ACL!
ActualitatePolitica 23 septembrie 2014 D.C.
Tulceanul Victor Georgescu va conduce la vârf, din funcţia de vicepreşedinte, Organizaţia de Tineret a Alianţei Creştin Democrate. Georgescu a fost ales democratic, la Şcoala de Vară a Tineretului ACL, acţiune ce a avut loc recent la Eforie Nord.
“” M-a onorat propunerea colegilor mei de a face parte din Biroul Permanent Naţional, având totodată convingerea că mă alătur unei echipe de profesionişti, echipa care prin acţiunile şi proiectele întreprinse până în acest moment, bunăoară Strategia Naţională a Tineretului Democrat Liberal Pentru Combaterea Şomajului în Rândul Tinerilor, dar şi alte proiecte, a dovedit că are expertiză necesară şi poate oferi soluţii viabile relativ la problemele cu care se confruntă tinerii din ţara noastră”” a declarat prim vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene PDL Tulcea, Victor Georgescu.