În data de 06.10.2014, în jurul orei 16.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au primit în dispeceratul S.P.F. Isaccea un apel tip „S.O.S.”, pe frecvenţa canalului 16 internaţional, din partea unui yacht sub pavilion Germania, care naviga pe fluviul Dunărea.
Poliţiştii de frontieră au intervenit imediat cu o ambarcaţiune tip Onix, care s-a deplasat la locul indicat, unde au observat yacht-ul care plutea în derivă, având două persoane de sex feminin la bord.
Deoarece yacht-ul avea probleme tehnice la sistemul de propulsie, poliţiştii de frontieră au decis să-l remorcheze în siguranţă la mal.
Cele două persoane de la bord, de cetăţenie germană, B. JULIA şi A. VERENA, ambele în vârstă de 31 ani, nu au necesitat asistenţă medicală de specialitate, fiind în afara oricărui pericol.
Cele două turiste au declarat că efectuau o croazieră pe Dunăre, destinaţia finală fiind portul Sulina.