Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

„ÎNTREBARE Adresată: Domnului Preşedinte Vasile Ciurchea, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României.  De către: Deputat PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu. Obiectul întrebării:...

ÎNTREBARE Adresată: Domnului Preşedinte Vasile Ciurchea, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României.

 De către: Deputat PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu.

Obiectul întrebării: Privarea Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanţa de a efectua procedurile de cardiostimulare cardiacă.

Stimate domnule Preşedinte,

Vă supun atenţiei memoriul pe care vi-l adresează, prin intermediul meu, Colectivul Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanţa, în speranţa că veţi analiza cu obiectivitate acest document şi veţi dispune rezolvarea situaţiei create.

„Cardiostimularea permanentă reprezintă metoda de tratament pentru pacienţii cu bradiaritmii, multe dintre acestea fiind ameninţătoare de viaţă şi necesitând intervenţie rapidă. În SCJU Constanţa se efectuează cardiostimulare permanentă şi temporară de circa 10 ani, cu costuri minime pentru spital, graţie acestui fapt spitalul nostru fiind indus în Programul Naţional de Stimulare Cardiacă permanentă, începând cu anul 2010. În cadrul SCJU Constanţa, până în urma cu două luni, au fost implantate de către medicii angajaţi ai spitalului circa 1.200 de stimulatoare cardiace utilizând dotările spitalului.

SCJU Constanţa este singura unitate spitalicească din sud-estul României în care se efectuează implant de stimulatoare cardiace. Pentru implantarea stimulatoarelor cardiace permanente uni şi bicamerale, în afară de materialele şi consumabilele specifice, este necesară o sală de intervenţii care să îndeplinească condiţiile de asepsie şi aniisepsie, dotată cu un C-arm mobil şi o masă radiotransparentă. În prezent, aceste condiţii sunt îndeplinite de sala operatorie din secţia de ortopedie a SCJU Constanţa, unde s-au efectuat cardiostimulări anterior şi unde se pot efectua în continuare, în condiţii de siguranţa pentru pacient şi cu costuri minime pentru SCJU Constanţa.

Pentru viaţa şi sănătatea pacienţilor, stimularea cardiacă permanentă trebuie să se poată efectua zilnic, în cursul săptămânii de lucru, deoarece bradiaritmiile severe pot avea evoluţie imprevizibilă, chiar fatală (stop cardiorespirator asistolic, tahicardie ventriculară polimorfă, fibrilaţie ventriculară induse de bradiaritmia severă), dar şi pentru a scurta semnificativ durata de spitalizare, reducând astfel cheltuielile spitalului cu îngrijirea bolnavului.

Pacientul cardiostimulat permanent, dacă nu asociază şi alte afecţiuni, poate fi externat la cca. 24-48 h postprocedural.

Stimularea cardiacă temporară nu trebuie utilizată de rutină, ci numai în situaţii excepţionale, pe o perioadă cât mai scurtă posibil, deoarece aceasta procedura creşte foarte mult riscul de infecţii potenţial fatale pentru pacient şi cu costuri de îngrijire considerabile pentru unitatea spitalicească (endocardita bacteriană infecţioasă, septicemii, etc.). În acest moment, în cadrul spitalului nostru, procedura de stimulare cardiacă temporară a devenit practică frecventă, fără a fi urmată rapid de cardiostimulare permanentă (cum indică protocoalele existente), deoarece stimularea definitivă este efectuată o dată pe săptămână sau uneori chiar la două săptămâni, din cauza faptului că singurul medic aflat în relaţii contractuale cu aceasta terţă persoană – Cardioscan SRL, este un medic din Bucureşti.

În prezent, în cadrul Clinicii de Cardiologie îşi desfăşoară activitatea doi medici angajaţi ai spitalului, acreditaţi la nivel European pentru stimularea cardiacă (ECDS) şi care în cursul anului 2014 au efectuat cca. 160 stimulări cardiace permanente, proceduri finalizate fără complicaţii peri- şi postprocedurale majore. (NB: În România există doar 11 specialişti acreditaţi la nivel european pentru stimularea cardiacă).

De aproximativ două luni ni s-a adus la cunoştinţă faptul că există un contract de exclusivitate încheiat între SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL APOSTOL ANDREI” CONSTANŢA şi CARDIOSCAN S.R.L., cu sediul în Constanta, Bd. Tomis, nr. 145, incinta Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cod unic de identificare 27883540, nr. înregistrare Registrul Comerţului J13/2148/2013, cont IBAN R055 BTRL 0360 1202 U502 03XX deschis la Banca Transilvania, contract în temeiul căruia procedurile sus menţionate nu mai pot fi efectuate de medicii angajaţi ai spitalului care au competenţa şi abilitările profesionale şi care au efectuat împreuna cca. 1200 implanturi de stimulatoare cardiace în cadrul SCJU Constanţa până în urmă cu circa două luni, ci numai de medicii acestui partener contractual.

În aceste condiţii, deşi există cazuri urgente privind implanturile de stimulatoare cardiace, acestea nu mai pot fi rezolvate cu promptitudine ca şi până acum doua luni, când aceste proceduri erau efectuate de către personalul medical angajat al spitalului.

Subliniem că în prezent această procedură se efectuează la una/două săptămâni de către un singur medic care vine din Bucureşti în Constanţa, medic care se afla în relaţii contractuale cu CARDIOSCAN S.R.L..

Dat fiind faptul că unitatea noastră spitaliceasca este spital universitar, încadrat la rangul I de competenţă şi are ca angajaţi medici abilitaţi să efectueze aceste proceduri 24h din 24h, utilizând doar dotările spitalului, considerăm nejustificată această stare de fapt în care nu se utilizează cu costuri minime, pentru spital şi în beneficiul pacienţilor, resursele proprii materiale şi umane de care spitalul dispune.

Mai mult, toate device-urile necesare, care sunt incluse în Programul Naţional de Stimulare Cardiacă, sunt în posesia CARDIOSCAN S.R.L., care le utilizează exclusiv, medicii angajaţi ai spitalului în Clinica de Cardiologie neavând acces la acestea.

Pacienţii cardiostimulaţi permanent necesită verificări periodice pentru reglarea dispozitivelor şi pentru depistarea eventualelor malfuncţionări sau complicaţii, aceste verificări fiind efectuate săptămânal de către cei doi medici angajaţi ai spitalului, prin spitalizare de zi. Un număr de cca. 50 de pacienţi sunt verificaţi lunar, cca. 600 anual, (acest număr sporind odată cu creşterea numărului implanturilor), şi contribuind astfel cu cheltuieli minime la completarea bugetului spitalului (un caicul estimativ fiind de cca. 30-35.000 euro/an în prezent).

Pentru beneficiul pacienţilor, dezvoltarea activităţii, creşterea competenţei şi

experienţei profesionale a Clinicii de Cardiologie în implantul stimulatoarelor cardiace, cu utilizarea la maximum a resurselor materiale şi umane ale spitalului, gestionându-se astfel judicios banul public, rugăm să binevoiţi a permite şi angajaţilor unităţii noastre spitaliceşti şi nu numai unităţii private-Cardioscan SRL-, să desfăşoare activitatea de cardiostimulare. În speranţa unui răspuns favorabil, vă mulţumim anticipat!”.

V-am prezentat deci integral doleanţa cadrelor medicale ale Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanţa, fără a mai face comentarii care, probabil, s-ar impune în analizarea acestei situaţii nefireşti.

Îmi exprim încrederea, cu tot respectul stimate domnule preşedinte, că veţi analiza cu celeritate şi obiectivitate această împrejurare, şi, de asemenea, vă întreb dacă cunoaşteţi situaţia prezentată, precum şi ce măsuri veţi lua pentru normalizarea ei, în sensul celor amintite mai sus?

Solicit răspuns scris.

Deputat PSD Tulcea,

Neviser ZAHARCU