Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Infracțiuni și contravenții la regimul armelor și munițiilor Infracțiuni și contravenții la regimul armelor și munițiilor
În perioada 28-30 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat o acțiune pentru asigurarea respectării cadrului legal privind... Infracțiuni și contravenții la regimul armelor și munițiilor

ARMEEÎn perioada 28-30 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat o acțiune pentru asigurarea respectării cadrului legal privind regimul armelor și munițiilor în zona deltaică a județului Tulcea, ocazie cu care au constatat 8 infracțiuni și au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.000 lei pentru încălcarea regimului legal de deținere și folosire a armelor și munițiilor.
Polițiștii au dispus ridicarea în vederea continuării cercetărilor a 8 arme letale de vânătoare, 174 cartuşe de vânătoare, aproximativ 200 grame de pulbere de vânătoare și peste 10 dispozitive artizanale de confecționat muniție.
De asemenea polițiștii au dispus anularea a patru permise de armă.

Exemplificăm:

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat un bărbat de 43 de ani din comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea, care deținea 10 cartușe de vânătoare confecționate artizanal, 4 unelte artizanale pentru confecționarea cartușelor și trei arme de vânătoare deținute în mod legal, păstrate în mod necorespunzător, fără respectarea condițiilor de securitate prevăzute de lege.
Cercetările efectuate de polițiști au stabilit faptul că persoana în cauză a înstrăinat fără drept una din armele deținute legal către un bărbat de 30 de ani din aceeași localitate, care nu avea drept de deținere și folosire arme letale.
Armele de vânătoare, muniția și unltele artizanale de confecționare descoperite de polițiști au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul savârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului materiilor explozive și nerespectare a regimului armelor și munițiilor.