PROIECTUL ZAGHEN, APROAPE DE FINALIZARE:” ESTE UN PROIECT ECOLOGIC, NU TURISTIC”
ActualitateFotocomentariul zilei 13 noiembrie 2015 D.C.
Dacă vremea va rămâne la fel de frumoasă sunt şanse mari că lucrările la “proiectul Zaghen” se se finalizeze la finele lunii
Proiectul de reconstrucţie ecologică a polderului Zaghen se apropie cu paşi mari de final, însă deja factori locali externi perturba activitatea. Este vorba de tulcenii care arunca deja deşeuri industriale sau gunoi menajer în zonele mărginaşe ale polderului.
“Deşi avem trei firme de paza este greu să acoperim întreg perimetrul. Deja ne-am trezit cu gunoi aruncat în zone ecologizate, cu vaci care mănâncă arbuştii abia plantaţi, va fi foarte greu de păzit întreaga zona după ce va fi preluată de beneficiar, de Primărie. Plus că probabil vor da navală amatorii de pescuit, trebuie să menţionăm că prin; proiect zona este una de reconstrucţie ecologică, proiectul nu are scop turistic. Probabil o perioadă lung ava trebui să aşteptăm până când natura îşi va reveni la normal până când păsările vor reveni în zonă, se va reface populaţia piscicolă, nu este o zonă de grătar, cel puţin reconstrucţia ecologică este subiectul finanţării, ce vor face mai apoi administratorii, vom vedea” spun reprezentaţii antreprenorului general al proiectului.
Precizările legate de proiect vin în întâmpinarea celor ce au crezut că zona se va transforma într-una de agreement, cu diverse facilitate turistice.
O astfel de zona însă realizata separat, pe un alt proiect prin FLAG Delta, este situate în afara zonei de reconstrucţie ecologică, este vorba de satul pescăresc, proiect ce va fi finalizat în câteva zile.
Nu este exclus ca după o perioadă de timp, în zona să se permită la un moment dat şi pescuitul sportive, după ce obiectivele din proiectul actual vor fi îndeplinite.
Descrierea lucrărilor
Obiectivul 1. Reconstrucţia ecologică a unor tipuri de habitate specifice ecosistemului deltaic
Extinderea suprafeţei de luciu de apă
Suprafaţa cu stuf din zona Zaghen va fi restrânsă la doar o treime din suprafaţa actuală, formând astfel zonele de refugiu şi mărind zona de ecoton. Pentru ca stuful să nu recolonizeze, luciul de apă ce va fi recreat, se porneşte de la canalul longitudinal spre maluri, adâncindu-se în acest fel chiuveta lacustră, astfel încât să se recreeze o adâncime medie a lacului de aproximativ 1 m.
Crearea unor zone de refugiu
Ţinând cont de faptul ca balta Zaghen este situată în apropierea zonei urbane (oraşul Tulcea) şi de faptul că balta Zaghen este componentă a unei incinte îndiguite mai mari, care nu poate fi reconstruită ecologic integral în acest moment, s-a propus ca soluţie crearea unor zone de refugiu în interiorul luciului de apă.
Obiectivul 2. Crearea şi controlul regimului hidrologic al lacului Zaghen
Aşa cum au demonstrat studiile preliminare, impactul major asupra lacului Zaghen se manifestă prin perturbarea regimului hidrologic, fapt care a afectat semnificativ diversitatea avifaunei şi ihtiofaunei. În aceste condiţii, refacerea regimului hidrologic reprezintă bază pentru reconstrucţia ecologică a lacului.
Reabilitarea canalului de legătură Zaghen-Dunăre
Principala legătura a lacului Zaghen cu Dunărea este reprezentată de un canal artificial reversibil a cărei utilizare iniţială era de a alimenta cu apă pentru irigarea terenurilor din incintă sau pentru a evacua excesul de apă. Acest canal va fi utilizat pentru alimentarea cu apă a lacului şi necesită lucrări de decolmatare, curăţare de vegetaţie şi refacerea cotei coronamentului.
Modernizarea staţiilor de pompare Zaghen şi Dunăre
La capetele canalului de legătură există două staţii de pompare a apei, care vor avea rolul de a menţine un regim hidrologic constant în lacul reconstruit ecologic. Aceste staţii de pompare vor fi utilizate pentru amorsarea unei conducte de trecere sau când valorile hidrologice au valori extreme. Modernizarea staţiilor de pompare constă în reabilitarea pompelor şi a circuitelor electrice, montarea unei conducte de trecere la staţia de la Dunăre care să permită alimentarea cu apă a canalului prin sifonare, iar la staţia de pompare Zaghen se va înlocui pompa de rezervă.
Reabilitarea digului şi a contra-canalului perimetral al lacului Zaghen
Având în vedere faptul că lacul Zaghen face parte dintr-o incintă în care a fost construită o reţea de canale de drenare a excesului de apă, în condiţiile actuale sunt necesare lucrări care să permită menţinerea apei în zona în care se fac lucrările de reconstrucţie ecologică. Astfel, în partea de nord a lacului Zaghen se va reabilita un dig cu pantă zonelor de taluz.
Captarea şi direcţionarea apelor pluviale
Deşi nu sunt importante ca debit, dacă ne uităm la media multianuală, precipitaţiile din această regiune au deseori valori extreme. Pentru a reduce efectele pe care le pot produse apele de şiroire asupra lucrărilor de reconstrucţie ecologică, sunt necesare măsuri care să limiteze efectele de eroziune a versanţilor şi de colmatare prin aducerea de materiale în suspensie.
Tot în această zonă de vărsare a văii Tulcei sunt necesare lucrări care să reducă cantităţile de deşeuri menajere transportate în zona de reconstrucţie ecologică. Menţionăm că această lucrare nu reprezintă în sine o modalitate de management al deşeurilor, ci o măsură de management al lucrării de reconstrucţie ecologică. Astfel, este prevăzută montarea unui grătar cu suprafaţa de 16 mp, care să reţină materialele care plutesc şi care ar putea intra în lac; realizarea unei platforme betonate împrejmuite cu gard cu o suprafaţă de 400 mp, având ca rol stocarea temporară a materialelor curăţate din grătar şi amenajarea unui drum de macadam pentru a putea accesa platforma şi prelua deşeurile.
Amenajarea unor rigole în lungul străzii Orizontului care să conducă apele pluviale în contracanal, iar de aici, în funcţie de situaţia concretă, în chiuvetă lacului sau în Dunăre.