Proiectul „Plaza Cinema Tulcea – Noua experienţă 3D” – Beneficiar S.C. Performance S.R.L. Tulcea), proiect ce se finanţează în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul de interventie 4.3. „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” a avut conferinţa de închidere iar bilanţul după un an de la implementare şi circa patru luni de la darea în folosinţă arată că deja zece mii de spectatori au trăit experienţa 3D şi la Tulcea.
„Cele două săli de proiecţie de la etajul doi al Coral Plaza Mall au adunat până acum circa 10.000 de spectatori, iar numărul cinefililor tulceni, pe care vrem să îi recâştigăm prin acest proiect, este în creştere de la lună la lună. Orizontul de aşteptare a celor care administrează acum Cityplex Tulcea este acela ca cel puţin 10% din populaţia municipiului să ne calce pragul lună de lună”, a declarat Victor Georgescu, administrator al S.C. Performance S.R.L. Tulcea, beneficiara proiectului.