Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Teatrul ”Jean Bart” Tulcea vă invită la o nouă premieră-  „Oscar și Tanti Roz” Teatrul ”Jean Bart” Tulcea vă invită la o nouă premieră-  „Oscar și Tanti Roz”
Teatrul ”Jean Bart” Tulcea vă invită la o nouă Premieră, ce poartă semnătura regizorală a deja cunoscutului Ion SAPDARU, eveniment ce va avea loc... Teatrul ”Jean Bart” Tulcea vă invită la o nouă premieră-  „Oscar și Tanti Roz”
Oscar si Tanti Roz AFISTeatrul ”Jean Bart” Tulcea vă invită la o nouă Premieră, ce poartă semnătura regizorală a deja cunoscutului Ion SAPDARU, eveniment ce va avea loc sâmbătă și duminică, 12 și 13 martie 2016, orele 19.00.
Veți putea vedea spectacolul ” Oscar și Tanti Roz”, o adaptare după romanul cu același titlu a lui Eric – Emmanuel Schmitt, cu o următoarea distribuție: Alecsandru DUNAEV, Oana – Lavinia PISAROGLU, Irina NAUM, Costel ZAMFIR, Cristi NAUM, Gabriela CIOLACU, Mihai GĂLĂȚAN, Nicoleta LUNGU.
”Oscar și Tanti Roz” este cel mai citit roman al lui  Eric-Emmanuel Schmitt.  A fost adaptat de către autor atât pentru scena, cât și pentru marele ecran.
Oscar este un copil de doar 10 ani, care, din cauza unei boli grave, trăiește într-un spital. Băiatul suferă de leucemie, boală ce-l va conduce spre moartea inevitabilă. El duce un ”război” inocent și pătimaș împotriva tuturor. Singura persoană pe care o acceptă și o apreciază de la bun început este Tanti Roz. Această bătrână infirmieră câștigă încrederea băiatului, surprinzându-l mereu cu povești moderne, care sunt adevărate istorisiri de viața, în care nici binele, dar nici raul nu câștigă.
Tanti Roz îi sugerează copilului ideea de a trăi fiecare zi de parcă ar fi zece ani și dorește să îl învețe să îi scrie lui Dumnezeu pentru a nu se simți atât de singur. Infirmiera a ajuns să fie cea mai apropiata de copil, fiind pentru acesta un adevarat ghid într-o viață trăită mult prea repede.
Tânărul Oscar parcurge itinerariul fiecărei vârste cu multă emoție, lacrimi și bucurii.El ajunge să-și trăiască adolescența alături de prietenii din spital, să-și întâlnească prima iubire, cu care se și căsătorește, să piardă iubirea care i-a oferit atâta entuziasm și euforie, iar în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieți ca o lumânare care arde la ambele capete …