Colonelul Florin – Dumitru Başcău se pensionează şi predă ştafeta după două decenii în slujba ţării şi a oamenilor
Actualitate 30 martie 2016 D.C.
După aproape 7 ani în care a fost comandant, domnul colonel Florin – Dumitru Başcău, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea, trece în rezervă începând cu data de 31.03.2016, cu drept la pensie şi drept de a purta uniformă militară.
La comanda inspectoratului va fi împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector şef al unităţii, până la organizarea unui concurs de ocupare a postului, adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş, domnul colonel Constantin Deaconu, urmând să aibe loc ceremonialul militar de predare-primire a comenzii şi a drapelului unităţii.
20 de ani de carieră militară şi in acelaşi timp o meserie practicată în sprijinul oamenilor
De peste 20 ani de carieră ca pompier, domnul colonel Florin – Dumitru Başcău poate povesti ore în şir experienţele prin care a trecut ca salvator. Din anul 1995, s-a angajat la această armă cu gradul de locotenent – major şi a lucrat până la sfîrsitul anului 2005 în cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea ocupând funcţia de comandant al acestei subunităţi, iar din anul 2006, în urma concursului care l- a susţinut pentru funcţia de şef centrul operational şi-a desfăşurat activitatea pe această funcţie până în luna septembrie al anului 2009, iar în urma examenului din 15.09.2009 a fost promovat în funcţia de inspector şef al ISU ,,Delta” al judeţului Tulcea, fiind distins in anul 2010, prin decret prezidenţial, cu Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în Grad de Cavaler, în februarie 2014 i-a fost acordată Placheta Onorifică a I.G.S.U. pentru fapte deosebite săvârşite pe timpul îndeplinirii misiunilor încredinţate, iar în ianuarie 2015 a fost decorat tot prin decret prezidenţial, cu Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în Grad de Ofiţer .
Urmărind evoluţia carierei militare a domnului colonel Florin – Dumitru Başcău, este uşor să-ţi dai seama că a trecut prin trei etape importante ale acestei profesii, fiind vorba despre partea operativă, care a implicat cea mai vastă experienţă profesională
acumulată, partea de analiză, evaluare şi coordonare a intervenţiilor , care şi aceasta la rândul ei a mers în continuare mână în mână cu misiunile în care au fost implicate structurile operative ale inspectoratului, şi cea de-a treia etapă , cea de manager al ISU ,,Delta” al judeţului Tulcea.
Însă perioada care l-a calificat în meseria de pompier, a fost atunci când a lucrat efectiv pe intervenţii. Atunci a realizat cel mai bine că această meserie este una de salvator, şi nu orice fel de salvator, ci unul care poate fi primul prezent la locul unei tragedii pentru a salva viaţa unui om.
A luat parte la multe misiuni , însă întrebat care este cea mai grea intervenţie la care a participat, a răspuns simplu: ,,Toate misiunile la care am participat au fost dificile, pentru că acolo unde eram chemaţi să venim în ajutor, se întâmpla de fapt o tragedie, iar noi prin eforturile noastre incercam să salvăm tot ce se putea pentru a mai alina din durerea celor napăstuiţi de soartă, şi de multe ori am reuşit. Au fost însă şi situaţii în care, din păcate, nu am reuşit să-i mai ajutăm pe oameni, multe dintre motive neţinând neapărat de noi. În acele momente am fost cuprins de un sentiment de neputinţă, fiind unul din cele mai grele lucruri de care poţi avea parte în această carieră”.
Chiar şi în funcţia pe care a îndeplinit-o, cea de inspector şef al unităţii, se poate spune despre despre el că nu a stat niciodată pe gânduri şi s-a alăturat echipelor de intervenţii în cele mai grele misiuni pe care acestea le aveau de îndeplinit (incendii, inundaţii, dezăpeziri etc). Nu l-a speriat nici o misiune, şi s-a simţit întodeauna capabil să o execute, indiferent de complexitatea ei, însă acest lucru s-a datorat şi faptului că a avut alături oameni care au răspuns oportun şi au avut o reacţie fermă, indiferent de oră , zi sau noapte, care au făcut şi fac parte din instituţia pe care a condus-o.
După aproape două decenii de experienţă ai colonelui Florin – Dumitru Başcău, în care a trăit vremuri grele dar şi frumoase, concluzia nu poate fi decât una singură: meseria pe care a practicat-o este plină de riscuri pe care trebuie să ştii când şi cum să ţi le asumi, conştientizând că cel mai important ,,element” este VIAŢA.
Acum la final de carieră, colegii de la ISU Tulcea îi mulţumesc pentru tot ce a făcut în aceşti ani pentru inspectorat şi îi urează multă sănătate şi o pensie cât mai lungă.
În cursul acestui an, şi alţi ofiţeri din cadrul ISU Tulcea au ieşit la pensie, fiind vorba despre colonelul Vasile Ungureanu, prim – adjunct al inspectorului şef, precum şi de colonelul Valentin Timofte, adjunct al inspectorului şef.
PURTĂTOR DE CUVÂNT AL
INSPECTORATULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
„DELTA” AL JUDEŢULUI TULCEA
Plt. adj.TULCEANU ANGELA