Aflată într-un turneu în Delta Dunării, Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” a prezentat, la Caraorman și Mila 23, rezultatele proiectului “Crișan + Caraorman + Mila 23 – Ecoturism pentru viitor”, una dintre cele mai îndrăznețe inițiative de dezvoltare durabilă, educație și infrastructură pentru ecoturism realizate în beneficiul comunităților din Deltă.
Conferința de presă a avut loc la Caraorman, marți, 26 aprilie, locul unde se află primul Sanctuar al Păsărilor din România. Cu acest prilej, a fost inaugurată infrastructură de birdwatching aflată în vecinătate.
„Crișan, Caraorman și Mila 23 sunt trei localități care sunt mai puternice împreună, pentru că împreună formează, cu adevărat, „Delta vie”. M-ar bucura ca toți copiii Deltei să fie la fel de mândri ca și mine de locurile lor” a spus Ivan Patzaichin.
La conferință au participat Ivan Patzaichin și Teodor Frolu de la Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23”, promotorul proiectului, împreună cu partenerii: Valentin Marin și Ovidiu Bufnilă (SOR), Grigore Baboianu (Guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării), Andrei Blumer (Președintele Asociației de Ecoturism din România), operatori de turism din Delta Dunării și din țară, mass media și localnici.
Participanții la conferință au fost invitați să experimenteze un tur de birdwatching și apoi o masă tradițională din pește la Mila 23, în gospodăriile din traseul culinar „Pește ca la Mila 23”.
Prin instrumentele inovative cu care a operat, proiectul “Crișan + Caraorman + Mila 23: Ecoturism pentru viitor” urmărește promovarea și dezvoltarea unei destinații ecoturistice unitare în Delta Dunării, propunând astfel un model de dezvoltare potrivit pentru Delta Dunării.
Proiectul a inclus următoarele activități:
- Realizarea infrastructurii de birdwatching la primul Sanctuar al Păsărilor din România
- Realizarea traseu culinar local, Pește ca la Mila 23, care include 5 gospodării tradiționale pescărești
- Realizarea unui dispozitiv de orientare la Crișan pentru trasee de ecoturism în zonă
- Centru de informare despre Delta Dunării și păsări la Muzeul Național al Satului
- Producția a 3 lotci și 2 insule de cuibărit pe Lacul Herăstrău
- Training de ecoturism pentru operatorii de pensiuni
- Elaborarea unui “Ghid de mândrie locală” pentru elevii din Delta Dunării
- Realizarea de activități educaționale cu participarea a 90 de elevi și cadre didactice
- Crearea unei mărci colective a destinației de ecoturism: “Delta Vie”
- Realizarea a 7 tonuri de apel cu sunete de păsări
- Editarea unei publicații electronice despre gastronomia locală
Proiectul Crișan + Caraorman + Mila 23: Ecoturism pentru viitor este finanțat cu suma de 142.909,02 Euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, și deși este localizat în principal în triunghiul Crișan – Caraorman – Mila 23, activitățile pe care le propune pot reprezenta soluții de dezvoltare durabilă pentru întreaga Deltă.
Proiectul este realizat de Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română (SOR), și se bucură de sprijinul unor parteneri strategici relevanți: Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Primăria Crișan, Asociația de Ecoturism din România, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.