Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

A sosit și mult așteptata săptămână ,,O grădiniță altfel’’. Coordonați de Părintele Director Neculai Justinian Aurelian și doamna educatoare Ivanov Mihaela, preșcolarii  de la...

A sosit și mult așteptata săptămână ,,O grădiniță altfel’’. Coordonați de Părintele Director Neculai Justinian Aurelian și doamna educatoare Ivanov Mihaela, preșcolarii  de la grupa ,,STELUȚELOR’’ din cadrul  GRĂDINIȚEI  nr.5 a SEMINARULUI TEOLOGIC ,,SF.IOAN CASIAN’’ TULCEA au participat cu mult interes la activitățile propuse. Abia așteptau zilele acestea in care d-na lor le-a spus că vor face și alte lucruri, nu numai să învețe să numere și  să scrie .

În prima zi au fost  antrenați în eliminarea jucăriilor deteriorate și cu mult zel și simț de răspundere au făcut curățenie în sala lor de grupă .Apoi au vizionat un filmuleț în care au aflat când pot să apeleze la numărul de urgență 112. A doua zi ,steluțele noastre au adus  flori și semințe de flori pentru a împrospăta grădina din curtea grădiniței. Cu ajutorul d-nei îngrijitoare și a unei mămici și cu multă veselie și dragoste copiii au așezat florile în pământ, promițând că le vor uda și vor avea grijă de ele în fiecare zi. Miercuri a fost o zi plină. A început cu împărtășirea copiilor chiar în capela internatului în care se află grădinița noastră. Părintele i-a împărtășit cu multă dragoste și apoi le-a oferit o iconiță bucurându-i foarte mult pe copilași. După ce au luat gustarea am plecat împreună cu câteva  mămici și bunici în vizită la AMBULANȚA TULCEA. Acolo…..surpriză…ne așteptau o armată de asistenți și medici. Copiii au fost impresionați de mașina cu care sunt salvate zeci, sute de vieți… …în fiecare zi. Câțiva din ei au testat chiar – unii cu frică, alții amuzați- scaunul cu rotile și targa .La sfârșit le-au oferit eroilor de la Ambulanță desene și felicitări realizate de ei cu urările de bine. Joi au participat la un concurs. Au avut un joc tare amuzant realizat în Piața Civică. ,,Oul în lingură’’ le-a creat multe dificultăți steluțelor noastre, dar până la urmă au ieșit amândouă echipele câștigătoare. În timpul rămas liber s-au jucat în parcul special amenajat .În ultima zi copiii au participat la un atelier de creație în cadrul grădiniței. Au vopsit ouă, au decupat și au lipit realizând felicitări ,coșulețe pentru ouă cu ocazia sărbătorilor de Paște.

La final am realizat o expoziție cu ceea ce au realizat copiii și cu câteva fotografii care au surprins imagini din activitățile desfășurate în această săptămână. Întrebați dacă le-a plăcut această săptămână în care am realizat activități cu totul altfel decât cele desfășurate de obicei au răspuns în cor că vor să se repete.

INSTITUTOR: IVANOV-MIRCEA ELENA-MIHAELA