Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

ZIBILEANU, REPLICA PENTRU HOGEA: „Nu aștept de la alți candidați nici înţelegere, nici sprijin și nici să cedeze în fața mea”. ZIBILEANU, REPLICA PENTRU HOGEA: „Nu aștept de la alți candidați nici înţelegere, nici sprijin și nici să cedeze în fața mea”.
Mult vehiculatul “blat” politic dintre candidatul independent Hogea şi candidaţii PNL Tulcea în frunte cu candidată la Primărie, Ştefana Zibileanu, se destramă din ce... ZIBILEANU, REPLICA PENTRU HOGEA: „Nu aștept de la alți candidați nici înţelegere, nici sprijin și nici să cedeze în fața mea”.

ZIBIHOGMult vehiculatul “blat” politic dintre candidatul independent Hogea şi candidaţii PNL Tulcea în frunte cu candidată la Primărie, Ştefana Zibileanu, se destramă din ce în ce mai clar mai ales după atacurile, unele chiar vulgare, declanşate de echipa de campanie a inculpatului Constantin Hogea.
Cam singur şi disperat dupa ce a aflat rezultatele sondajului de la mijlocul campaniei, Hogea a început să transmită semnale de tip S.O.S.către membrii PNL Tulcea, încercând să inducă idea că reprezentantul PNL ar trebui să se retragă ca să îl susţină pe el.
Poate un pic surprinzător şi dezamăgitor pentru cei ce vor şi “sânge” în campanie, răspunsul liberalilor tulcenii a fost unul elegant şi de unitate în jurul candidatului Ştefana Zibileanu.
Mai mult, deşi a fost atacată direct de către Hogea în cadrul unei dezbateri televizate, deşi teoretic adversarii politici sunt cu totul alţii, Zibileanu a refuzat să dea o replică usturătoare primarului Hogea, deşi acesta a greşit total făcând afirmaţii eronate cu privire la modul în care sunt schimbaţi directorii din subordinea Consiliului Local.
“Deoarece nu îmi plac deloc situațiile jenante, am stat și am reflectat la noua boală a campaniei electorale. Unii contracandidați au impresia că eu și echipa mea lansăm zvonuri întocmai pentru a-i denigra.
Total fals! Nu aș face așa ceva, cu atât mai mult, cu cât, cu acel contracandidat, cândva, am muncit “cot la cot”. Nu acesta este scopul campaniei mele!
Dragi cetățeni, garantez maximă responsabilitate față de dumneavoastră, cât și respect, sau “atitudine elegantă față de contracandidații mei”, spun “atitudine elegantă” ca să parafrazez un fost coleg de partid. Nu aștept de la alți candidați la Primăria municipiului Tulcea, nici înţelegere, nici sprijin și nici să cedeze cineva în fața mea. Nu aștept gratuități.
Îmi doresc să câștig aceste alegeri într-un mod cât mai cinstit și să mă zbat pentru încrederea cetățenilor municipiului Tulcea!
Particip la alegerile locale susținută de echipa mea și de partidul PNL. Îmi doresc să demonstrez cetățenilor că sunt capabilă să le ofer ceea ce am expus în proiectul meu pentru viitor și să nu fiu trasă la răspundere pentru acțiunile trecute ale altor manageri ai urbei! Îmi doresc realizarea proiectelor pe care mi le-am propus!
Vreau să cred că această agitație provocată de unii contracandidați este un efect al stresului. Doresc fiecăruia din ei mult succes în puținul timp ce a mai rămas până la alegeri!” a transmis candidata PNL Tulcea Ştefana Zibileanu pe pagina de socializare.
Semn că deşi independentul Hogea îşi atacă contracandidata mai abtir decât contracandidaţii de la PSD, echipa liberala are încă o oarecare reţinere în a face acelaşi lucru, reţinere venită probabil din anii petrecuţi în acceasi barca, preferând să întoarcă celalat obraz…