Marți, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, alături de Ștefan Coman, directorul Ansamblului „Baladele Deltei“, de primarul municipiului, Constantin Hogea și de inspectorul adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Mioara Ranciu, la conferința de presă care anunță organizarea celei de-a XXIV-a ediții a festivalului Internațional „Peștișorul de Aur“.
Evenimentul, care va avea loc la începutul lunii august, va aduce la Tulcea peste 1.000 de tineri dansatori. Noutatea din acest an este reprezentată de faptul că, pe lângă copii, în 2016 vor urca pe scena folclorică tulceană și ansambluri de adulți din alte state.
„În cele peste 20 de ediții, am adus la Tulcea numai echipe de copii, era momentul să venim cu un element de noutate, să dezvoltăm spectacolul numit Peștișorul de Aur“, a transmis maestrul Ștefan Coman.
În discursul său de deschidere, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a vorbit despre susținerea pe care atât administrația județului, cât și cea a municipiului au acordat-o acestui festival.
„Acest adevărat spectacol al folclorului din România, dar și din alte țări aduce, an de an, peste o mie de tulceni la Tulcea și transformă județul nostru într-o capitală a folclorului din întreaga lume. Avem invitați din 14 județe din România și din Egipt, Grecia, Vietnam, China, Mexic,Turcia, Macedonia, Bulgaria, Republica Moldova, Georgia, Serbia, Armenia“, a precizat președintele Teodorescu.
***
În 1992, pornind de la ideea profesorului Ştefan Coman, coregraf şi coordonator al ansamblului folcloric de copii „Doruleţul”( înființat de domnia în anul 1990) de la Palatul Copiilor şi Elevilor Tulcea, de a crea o adevărată sărbătoare a folclorului de pretutindeni şi de a aduna la gurile Dunării toţi copiii mesageri ai folclorului din ţară şi de peste hotare, a luat fiinţă unul dintre cele mai mari festivaluri internaţionale de folclor pentru copii şi tineret din ţară.
Încă de la prima ediţie (cea din 1993) festivalul tulcean s-a bucurat de participarea a şapte ansambluri folclorice din străinătate (Bulgaria, Grecia, Polonia, Albania, Georgia, Rusia, Republica Moldova) şi zece ansambluri reprezentând diferite judeţe ale ţării (Alba, Bacău, Brăila, Constanţa, Gorj, Olt, Timiş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Sălaj şi Prahova). La aceste ansambluri folclorice s-au adăugat cele din judeţul Tulcea (Isaccea, Slava Cercheză, Niculiţel, Izvoarele, Greci, Palatul Copiilor Tulcea).
Organizat de Clubul Elevilor Tulcea, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea şi finanţat de Ministerul Învăţământului şi sprijinit financiar de multe societăţi comerciale, prima ediţie a festivalului s-a dovedit o reuşită, adunând tulcenii într-un număr covârşitor. Încă de la primul moment artistic din programul festivalului Parada portului popular străzile oraşului au devenit neîncăpătoare, ca mai apoi sala de spectacol să fie asediată de curioşi de toate vârstele.