Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Au pescuit fără autorizație Au pescuit fără autorizație
În data de 26.07.2016, în jurul orei 05.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea aflat în exercitarea... Au pescuit fără autorizație

pesteÎn data de 26.07.2016, în jurul orei 05.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona de competență, a depistat doi cetățeni români, S. N. și H.V., în vârstă de 19, respectiv 40 de ani, domiciliați pe raza județului Tulcea, în timp ce descărcau, dintr-o ambarcațiune tip lotcă, doi saci cu pește proaspăt.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cele două persoane pescuiseră cantitatea de 60,4 kilograme pește din speciile fitofag, caras, crap, șalău și somn, fără a deține licență sau autorizație de pescuit.

Polițiștii de frontieră au ridicat peștele în vederea confiscării, care a fost predat spre valorificare unor societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit.