Asociaţia Culturală în Exil a organizat marţi 30 august, împreună cu partenerii săi onorabili, o conferinţă de presă ce precede celei de-a doua ediţia a festivalului de blues „Dichis’ n ’Blues”, un eveniment la care vor participa anul acesta importante trupe de pe continent şi din Statele Unite ale Americii. La eveniment au fost prezenţi organizatorii alături de reprezentanţii Consiliului Judeţean şi Primăriei Tulcea, instituţii ce finanţează acest eveniment ce beneficiază de sponsorizări private în cuantum majoritar, de peste 60% din buget.
„Blues-ului îi stă bine cu Delta, este o muzică de suflet ce se asortează cu multe trăiri sufleteşti, este o muzică de calitate “a precizat scriitorul Ştefan Caraman, unul dintre organizatorii acestui eveniment.
“Va fi aici Billy Branch – o legendă a blues-ului american. Nu mai zic nimic aici despre cele 3 nominalizări la Grammy. Nici despre Premiile Emmy şi Addy. Nici despre multiplele recunoaşteri, care îl indică drept un exemplar de manual de Blues: toate le veţi găsi pe această pagină, la prezentarea trupei. Spun doar atât: după jumătate de secol de carieră muzicală, legendarul Billy Branch concertează la Tulcea!
Vor fi trupe mari din Italia şi Polonia: Veronica & The Red Wine Serenaders (adică Veronica Sbergia, Max Debenardi şi Bruce Stevens). În 2013 au câştigat locul întâi la Festivalul European de Blues.
Leszek Cichonski Group. Trupa unui foarte important chitarist de blues din Polonia. În 2014 declarat cel mai bun chitarist al Poloniei.
Asta doar despre muzicienii străini.
Pe cele din România, le ştiţi. Marcian va fi aici cu Trenul de Noapte şi cu un program cu totul special: Chicago Harmonica Blues Tribute. Soul Serenade – a doua oară la noi în festival şi asta pentru că, de la recitalul lor de anul trecut, am primit necrezut de multe solicitări de a îi rechema. By request, aşadar. BluesCore – un trio de senzaţie: Hanno Hoefer (cine nu-l cunoaşte?), Raul Kusak – cel mai bun pianist de blues din România vine cu orga să Hammond (unicat în România) şi Liviu Pop – baterist român excepţional, care în vremile noastre face muzica în SUA.
Vali “SirBlues” Răcilă va povesti blues copiilor, sâmbăta, 3 septembrie, de la ora 12. Bere Sikaru, vin de Măcin, specialităţi culinare dobrogene.
Aşadar, pentru ascultătorii de muzică bună, toate drumurile duc la Tulcea: o dată pe an, la început de septembrie „a precizat un alt organizator, reprezentantul Asociaţiei În Exil, Cristian Antonescu.
“Suntem alături de dumneavoastră, oameni cu dragostea pentru frumos în sânge, atât Consiliul Județean, cât și Primăria Tulcea.
Nume sonore ale Blues-ului vor da evenimentului o anvergură internațională și vor transforma festivalul într-un reper pentru muzica bună. Dichis’n’Blues –ul este un altfel de spectacol, un altfel de act de cultură, care vizează o anumită categorie de public. Un public care va trăi actul artistic ce se va întâmpla aici.
Blues-ul face parte din viața unui anumit segment de vârstă, eu personal iubesc acest gen muzical și în limita timpului, voi încerca să fiu prezent în fiecare seară.
De la o ediție la alta ridicați ștacheta calității din ce în ce mai mult, motiv pentru care vă doresc ca acest festival să se ridice la înălțimea așteptărilor voastre!
Urez festivalului viață lungă și așteptăm cu nerăbdare ediții viitoare!” a declarat Horia Teodorescu.
PROGRAMUL FESTIVALULUI „Dichis’ n ’Blues”
Ediţia a doua, Tulcea, 2 – 3 septembrie 2016
Vineri, 2.09.2016 – 19.00-00.00
1. Soul Serenade (ROMÂNIA) (60 min)
2. Leszek Cichoński Bând (POLONIA) (75 min)
3. Marcian PETRESCU & TRENUL DE NOAPTE (ROMÂNIA) (90 min)
Jam session – till late.
Sâmbătă, 3.09.2016
10.00 – Street Performance (Piaţa Civică, Parc Piaţa Nouă)
17.00 – Vali „SirBlues” Răcilă – Blues povestit copiilor
19.00-00.00
BluesCore (Hanno Höfer, Raul Kusak & Liviu Pop) (ROMÂNIA) (60 min)
Veronica & The Red Wine Serenaders
(Max Debernardi & Veronica Sbergia & Bruce Stevens) (ITALIA) (75 min)
Billy BRANCH & The SONS OF BLUES (UŞA) (90 min)
Jam session – till late.
Recitalurile vor avea loc, ca şi anul trecut, în perimetrul cuprins între strada Progresului, esplanada dintre Casa Avramide – Casa Colecţiilor şi Teatrul „Jean Bart” şi strada Mircea Vodă.