ZIUA DOBROGEI- SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ

Anul acesta se împlinesc 138 ani de la unirea  Dobrogei cu România.  Marele eveniment istoric , în care şi-au dat viaţe peste 10.000 de ostaşi , este cunoscut în istorie ca  Războiul de Independenţă.  În memoria celor ce s-au sacrificat pentru eliberarea României de sub puterea otomană, Tulcea organizează, un eveniment cultural, sub egida forurilor tulcene: Consiliul Judeţean şi Primărie.

Precizăm că prima ediţie a Zilei Dobrogei s-a făcut în anul 1998 la ideea ziariştilor Dan Arhire , a regretatului lui coleg Adrian Vasile şi  a Ansamblul Artistic Profesionist Baladele Deltei, coordonat de maestrul coregraf Ştefan Coman.

Anul acesta, la data de 14 noiembrie, orele 13, în incinta Teatrului Jean Bart,  la sărbătorirea Dobrogei  vor contribui, alături de  Ansamblul Artistic Profesionist Baladele Deltei,  artişti de renume, precum : Maria Ciobanu, Marius Ciprian Pop, Mărioara Velicu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor. Dirijor : Aurelian Dumitrescu. Regia artistică şi coregrafia :Ştefan Coman.

Războiul de Independenţă

Principatele Unite  au partcipat la Războiul ruso-turc dintre anii 1877–1878,  pentru a se  elibera de sub jugul otoman şi în scopul făuririi unui nou stat pe harta Europei : România.

Pe 16 aprilie 1877, Principatele Unite şi Imperiul Rus au semnat un tratat la Bucureşti care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul tării în drumul spre Balcani, cu condiţia respectării integrităţii teritoriale a României. În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldaţi au fost masaţi de-a lungul Dunării pentru apărarea ţării în faţa unui eventual atac al turcilor. Rusia şi România au distrus vasele turceşti de pe Dunăre şi au minat fluviul, asigurându-se astfel că armata rusă poate trece Dunărea în orice punct, fără opoziţia flotei turceşti. Comandanţii turci nu au apreciat semnificaţia acţiunilor ruşilor. În iunie, un mic contingent rusesc a trecut Dunărea în apropierea deltei, la Galaţi, şi s-a îndreptat spre Rusciuc. Aceasta i-a făcut pe otomani să fie siguri că grosul forţelor  ruseşti va veni chiar prin mijlocul fortificaţiilor otomane.

Sub comanda directă a generalului Mihail Ivanovici Dragomirov, în noaptea de 27-28 iunie 1877 ruşii au construit un pod plutitor peste Dunăre la Zimnicea. După o scurtă bătălie, în care armata rusă  a pierdut 812 soldaţi (morţi şi răniţi), a preluat controlul asupra malului drept şi au izgonit brigada otomană de infanterie ce apăra Sviştovul. În acest moment, forţele ruseşti s-au împărţit în trei: detaşamentul estic sub comanda ţareviciului Alexandr Alexandrovici a primit misiunea să captureze cetatea Rusciuc şi să acopere flancul estic al înaintării; detaşamentul de vest, să captureze cetatea Nicopole şi să acopere flancul vestic al înaintării; detaşamentul de înaintare, sub comanda generalului Iosif Vladimirovici Gurko, urma să înainteze rapid spre Veliko Tărnovo şi să treacă Munţii Balcani, cea mai importantă barieră naturală între Dunăre şi Constantinopol.

După reuşita traversării Dunării de către ruşi, comandamentul otoman din Constantinopol i-a ordonat lui Gazi Osman Paşa să înainteze spre est de la Vidin şi să apere cetatea Nicopole, aflată chiar la vest de locul traversării Dunării. În drum spre Nicopole, Osman Paşa a aflat că cetatea fusese deja ocupată de ruşi şi s-a îndreptat spre oraşul Plevna, aflat într-un punct strategic la o intersecţie de drumuri, în care şi-a cantonat cei 15.000 de oameni la 19 iulie (stil nou). Ruşii, aproximativ 9.000 la număr sub comanda generalului Schilder-Schuldner, au sosit la Plevna la primele ore ale dimineţii.

Asediul Plevnei

Osman Paşa a organizat apărarea şi a respins două asalturi ruseşti cauzând multe pierderi trupelor ruse. În acest moment, ambele părţi erau aproximativ egale în termeni de număr de soldaţi, iar armata rusă era demoralizată de cele două eşecuri.

Într-o telegramă cifrată, Marele Duce Nicolae s-a adresat principelui Carol I (viitorul Rege) cerându-i ajutorul: „Turcii, îngrămădind cele mai mari trupe la Plevna ne nimicesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune şi,  dacă-i posibil, să treci Dunărea cu armată după cum doreşti. Între Jiu şi Corabia demonstraţiunea aceasta este absolut necesară pentru înlesnirea mişcărilor mele”.

La 16 august, la Gorni-Studen, grupul vestic de armate care asedia Plevna a trecut sub comanda principelui Carol I al României, secundat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov şi de generalul român Alexandru Cernat.

Principele Carol I (din familia Hohenzollern-Sigmaringen),  recunoscut ca un atrateg autentic, ostaş cu suflu eroic, avea să devină un erou neînfricat şi un comandant căruia s-a datorat, în cea mai mare măsură,  victoria   trupelor ruso-române.

Asediul Plevnei şi bătălia de la Rahova

Asalturile Armatei de vest s-au desfăşurat în condiţii extrem de grele: în afara terenului accidentat, a fortificaţiilor foarte puternice, serviciile de contrainformaţii nu obţinuseră toate datele necesare despre plasarea în teren a redutelor otomane. La sfârşitul primei zile a celui de-al treilea asalt al Plevnei singurul câştig a fost ocuparea redutei Griviţa 1 de către armatele române.

Consiliul de război din 1 septembrie a tras învăţămintele necesare din eşecul celui de-al treilea atac al Plevnei. La acest consiliu au participat pe lângă principele Carol I, ţarul Alexandru, marele duce Nicolae, ministrul rus de război şi o serie de generali ruşi. S-a hotărât să se înceteze orice atac direct, în schimb urmând să se întărească încercuirea fortificaţiilor otomane şi împiedicarea aprovizionării celor asediaţi. Rusia urma de asemenea să aducă în zonă trupe proaspete. După două zile de lupte, fortificaţiile de la Rahova au fost cucerite, aceasta fiind o victorie obţinută cu participarea exclusivă a militarilor români.

Odată cu întărirea încercuirii Plevnei, situaţia trupelor otomane a devenit foarte critică. Osman Paşa a refuzat oferta aliată de capitulare. În schimb, în condiţiile crizei de muniţie, alimente şi furaje, comandamentul otoman a hotărât părăsirea Plevnei şi retragerea spre Sofia. În noaptea de 27 – 28 noimebrie, otomanii au încercat să părăsească Plevna la adăpostul întunericului şi ceţei. Manevrele unei mase de aproximativ 50.000 de oameni (militari şi civili care doreau să plece odată cu armata) nu au rămas neobservate. Românii au fost cei care au remarcat primii, că otomanii au părăsit reduta Griviţa 2. După acest moment a urmat o avalanşă de evenimente, care au culminat cu capitularea necondiţionată a lui Osman Paşa în faţa colonelului român Mihail Cerchez.. Au fost capturate un mare număr de arme de infanterie şi peste 70 de tunuri.( Din ţeava unui tun capturat avea să fie turnată celebra „coroană de  oţel” a Regelui Carol I)