Vineri, 31 martie a.c., începând cu ora 10.00, jandarmii tulceni au participat împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Tulcea, elevi şi reprezentanţi ai mai multor instituţii, la o acţiune de plantare de arbori, în zona Cantonului Silvic Boiu de la OS Tulcea.
Activitatea se înscrie în campania de împădurire demarată cu ocazia deschiderii oficiale a Lunii plantării arborilor, în semn de sensibilizare şi conştientizare a comunităţii cu privire la importanţa pădurii în viaţa oamenilor.
Motivele participării noastre sunt simple : pentru că suntem iubitori ai naturii, pentru că aceasta are nevoie de sprijinul nostru, pentru că atunci când peste ani, aceşti puieţi vor deveni o pădure, vom şti că am contribuit şi noi, jandarmii tulceni.
Această acţiune reprezintă un alt mod firesc de a ne simţi parte a comunităţii tulcene.
La sfârşit toţi participanţii au primit un „Certificat de viitor” oficial.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE