Concursul „„Laurenţiu Panaitopol“, organizat cu susținerea Consiliului Județean Tulcea
Actualitate 3 aprilie 2017 D.C.
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat, la finalul săptămânii trecute, la deschiderea celei de-a IX-a ediții a Concursului Naţional de Matematică „Laurenţiu Panaitopol“.
80 de elevi din toate colțurile țării au participat, săptămâna trecută, la competiția de specialitate organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea şi Colegiul Dobrogean „Spiru Haret“ (gazda concursului).
„Este o tradiţie ca noi, cei din Consiliul Judeţean, să ne implicăm şi să susținem această frumoasă competiţie de matematică. Acesta este motivul pentru care, an de an, venim în sprijinul organizatorilor şi facem tot ce ne stă în puteri să fim alături de ei. Vrem să le arătăm tinerilor că suntem mândri de valorile noastre şi că purtăm un deosebit respect pentru cei care reprezintă generaţia viitorului“, a transmis vicepreședintele Dumitru Mergeani, în numele conducerii Consiliului Județean Tulcea.