Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Proiectul pentru reabilitarea drumului județean spre Delta Dunării va fi depus spre finanțare Proiectul pentru reabilitarea drumului județean spre Delta Dunării va fi depus spre finanțare
„Este una dintre cele mai importante investiții care urmează să se realizeze prin mecanismul financiar ITI Delta Dunării. Acest drum, care asigură accesul rutier... Proiectul pentru reabilitarea drumului județean spre Delta Dunării va fi depus spre finanțare

2 (1)„Este una dintre cele mai importante investiții care urmează să se realizeze prin mecanismul financiar ITI Delta Dunării. Acest drum, care asigură accesul rutier către localitățile Deltei, este un proiect mult așteptat de toți tulcenii și nu numai“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Veste bună pentru județul nostru: în câteva luni va fi gata documentația tehnică aferentă proiectului care prevede reabilitarea drumului județean 222 N, cel care leagă municipiul Tulcea de localitatea Chilia Veche din Delta Dunării.

La finalul săptămânii trecute, Executivul a adoptat o Hotărâre de Guvern prin care s-a aprobat introducerea în domeniul public al județului Tulcea (în administrarea Consiliului Județean Tulcea) a DJ 222 N, inclusiv a celor trei străzi preluate de la Primăria Municipiului Tulcea: strada Viticulturii, strada Orizontului, strada Bacului.

Prin acest proiect, și cele trei străzi din municipiu vor ajunge la un standard de calitate mult așteptat de toți tulcenii.

DJ 222N Tulcea – Ceatalchioi – Pardina Chilia Veche face parte din categoria drumurilor de interes județean, iar traseul își are originea în intravilanul municipiului Tulcea, la intersecția  străzilor Viticulturii cu DN 22. Drumul se suprapune cu străzile Viticulturii, Orizonului, Bacului până punctul de trecere cu bacul a Dunării. De la trecerea cu bacul, traseul drumului trece prin localitățile Tudor Vladimirescu, Ceatalchioi, Plauru, Pardina și Chilia Veche (localitate de destinație).

„La momentul de față se lucrează la documentația tehnică aferentă proiectului, urmând ca până la finalul acestui an proiectul să fie depus spre finanțare“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.