GRUPARE SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE DROGURI, DESTRUCTURATĂ
Actualitate 10 aprilie 2017 D.C.
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Tulcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au finalizat cercetările într-un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, săvârșite de o grupare infracţională specializată în procurarea şi comercializarea de droguri.
La 5 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea și procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au sesizat instanța de judecată, cu privire la trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 27 ani din Tulcea și Galați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011) și trafic de droguri de risc (art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000).
Cei trei bărbați, în perioada 2016-2017, au efectuat operațiuni ilicite cu substanțe cu proprietăți psihoactive, în sensul procurării și comercializării de substanțe interzise către dealeri și către consumatorii din municipiul Tulcea.
La data de 30.01.2017, polițiștii antidrog au organizat un flagrant cu sprijinul structurii de poliție rutieră din cadrul Poliției MunicipiuluiTulcea, fiind identificat bărbatul de 27 ani, care deținea în autoutilitară cantitatea de 217,62 gr. fragmente vegetale, cumpărate de la un bărbat de 26 ani din Galați.
La 13.03.2017 au fost efectuate percheziții la locuințele folosite de cei trei tineri, ocazie cu care au fost identificate diverse substanțe cu proprietăți psihoactive.
Cei trei tineri au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv și au fost confiscate sumele de bani dobândite din vânzarea produselor cu efecte psihoactive.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.