Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Problemele semnalate de finanțiștii tulceni vor face obiectul unui amendament la Legea Salarizării Unitare, prin intermediul deputatului Anişoara Radu Problemele semnalate de finanțiștii tulceni vor face obiectul unui amendament la Legea Salarizării Unitare, prin intermediul deputatului Anişoara Radu
“Sindicaliștii tulceni din cadrul Sindicatului Național al Funcționarilor Publici și ai Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe, Tulcea, m-au invitat la o discuție punctuală... Problemele semnalate de finanțiștii tulceni vor face obiectul unui amendament la Legea Salarizării Unitare, prin intermediul deputatului Anişoara Radu

anisoara comisie“Sindicaliștii tulceni din cadrul Sindicatului Național al Funcționarilor Publici și ai Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe, Tulcea, m-au invitat la o discuție punctuală pe tema Legii Salarizării personalului plătit din fonduri publice și au formulat o serie de situații concrete cu care se confruntă și pe care doresc să le facem cunoscute în dezbaterile care urmează la Camera Deputaților” a declarat deputatul PS Anişoara Radu.

Greviştii au formulat mai multe solicitări, după cum urmează: – Definirea familiei ocupaționale și/sau a categoriei profesionale cf. Deciziei CCR nr.794/2016 (pct.34); – Eliminarea art.35 conform căruia „reîncadrarea personalului pe funcții”, în condițiile în care funcțiile deținute au fost ocupate ca urmare a promovării unui concurs; – Menținerea drepturilor salariale aflate în plată pentru funcționarii publici sau pentru personalul contractual care, la momentul apariției legii au salariul mai mare decât cel stabilit prin grila de salarizare; – Funcțiile publice trebuie să fie salarizate unitar, indiferent de instituția din care fac parte; – Introducerea în textul de lege a unei componente salariale aferente activității desfășurate: – Micșorarea decalajului valoric dintre funcțiile de stat teritoriale și locale prin introducerea unui raport just între acestea. – Creșterea coeficientului de ierarhizarea la nivelul funcţiilor ocupate de la procentul propus, la nivelul coeficientului pentru alte instituții naționale (exemplu: consilier superior din ANAF are coeficientul de ierarhizare de 1,96, în timp ce un sufleur din domeniul culturii are un coeficient de ierarhizare de 2,74). – Compensarea printr-o salarizare adecvată a incompatibilităților specifice funcționarilor publici din Ministerul de Finanțe și din ANAF, precum și a riscurilor aferente activității desfășurate.

“În calitate de Deputat PSD Tulcea și de membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială am preluat problemele finanțiștilor din județul Tulcea și m-am angajat să formulez un amendament complet pe care îl voi susține alături de sindicate. Am convingerea că problemele enunțate vor fi rezolvate iar impactul bugetar nu va afecta anvelopa bugetară propusă de Ministerul Finanțelor și de Ministerul Muncii” a concluzionat deputatul Anişoara Radu.