A fost semnat în Ucraina: Acord de Înțelegere între Județul Tulcea și Orașul Izmail
Actualitate 30 mai 2017 D.C.
Parteneriatul a fost aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Tulcea din această lună, iar documentul a fost semnat vineri, la prânz, în orașul ucrainean Izmail.
Săptămâna trecută, o delegație condusă de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a ajuns la Izmail, Ucraina. Astfel, la Muzeul A.V. Suvorov a fost semnat Acordul de Înțelegere dintre Județul Tulcea (reprezentat de președintele Horia Teodorescu) și Orașul Izmail (reprezentat de primarul Andrei Abramchenko).
„Va zicem un călduros „Bun venit!“, stimate prieten, aici la Izmail“, astfel a început primarul Abramchenko discursul ocazionat de semnarea înțelegerii. „Cu un an în urmă nu ne gândeam că o să avem posibilitatea să semnăm un astfel de acord cadru între localitățile noastre, datorat, în primul rând, a relațiilor interumane dintre noi, cei din conducerea orașului Izmail și domnul Teodorescu. Semnarea acestei înțelegeri de cooperare reprezintă un act juridic important, un punct culminant al relațiile reciproce dintre cele două unități administrativ teritoriale, în beneficiul locuitorilor din Izmail și Tulcea“, a declarat Andrei Abramcenko.
„Acest document reprezintă o încununare a bunelor relații de cooperare pe care județul nostru le-a avut cu orașul Izmail de-a lungul anilor. Colaborarea a început în momentul înființării Euroregiunii „Dunărea de Jos”, în 1998, an care a marcat începutul unor colaborări care au fost consolidate odată cu înființarea Asociației de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos”, spune președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
De-a lungul anilor, au avut loc întâlniri între cele două unități administrativ-teritoriale în scopul extinderii relațiilor de prietenie, astfel încât au fost identificate, în timp, noi domenii de cooperare. Una dintre oportunitățile de colaborare prezentată pe larg în cadrul întâlnirii de la finalul lunii octombrie 2016 este proiectul „Clean River”, depus în vederea finanțării prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020. În plus, se discută și despre o serie de proiecte comune privind transportul pe apă și micul trafic între Izmail și Tulcea, proiecte privind Sălile Polivalente din Izmail și Tulcea, precum un sistem mai eficient de preluare a apelor pluviale.
Tot în cadrul vizitei oficiale, delegația tulceană a vizitat Centrul de Informare al României din Ismail, înființat cu sprijinul Ministerului Românilor de Pretutindeni și monumentul ridicat de statul roman în memoria eroilor romani căzut în Primul Război Mondial. La evenimente a participat și Consulului României în Ucraina – Emil Rapcea.
De asemenea, tot la finalul săptămânii trecute, delegația tulceană a participat la Festivalul „Primăvara Dunăreană“, organizat anual în orașul Izmail. Pe scena ucraineană au urcat și artiștii Ansamblului „Baladele Deltei“ din Tulcea.