Legea privind asistenţa medicală comunitară – o oportunitate pentru un acces mai bun al tulcenilor la servicii medicale
ActualitatePolitica 28 iunie 2017 D.C.
În şedinţa Camerei Deputaţilor de marţi, 27 iunie a.c., a fost adoptată şi trimisă spre promulgare Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2017 privind asistenţa medicală comunitară.
„Comisia pentru muncă şi protecţie socială, din care fac parte, a analizat proiectul de lege în şedinţa din 19 aprilie a.c. şi a decis să adopte un aviz favorabil cu unanimitate de voturi” a declarat doamna deputat PSD Anişoara Radu.
Ordonanţa de urgenţă a fost iniţiată de guvernul PSD-ALDE deoarece s-a constatat că nu există o acoperire suficientă la nivel naţional cu personal din asistenţa medicală comunitară, generând disparităţi în ceea ce priveşte accesul la astfel de servicii între mediul urban şi cel rural.
Importanţa acestui proiect este dată şi de faptul că obţinut unanimitatea voturilor atât în comisii, cât şi în plen.
De asemenea deputatul tulcean Anişoara Radu a subliniat că: „în comisiile raportoare s-au adoptat amendamente prin care, pe lângă asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari, în aceste centre vor putea fi angajate şi moaşe. Un aspect deosebit de important dacă ţinem cont că un număr mare de persoane, mai ales din mediul rural sau din zone greu accesibile, cum sunt şi cele din zona Deltei Dunării, au un acces relativ limitat la secţiile de obstretică-ginecologie din spitale”.
Necesitatea adoptării Legii a fost dată şi de oportunităţile existente în cadrul Proiectului Operaţional Regional 2014-2020 prin care autorităţile locale pot construi/reabilita spaţii cu destinaţia de centru comunitar integrat din fonduri europene structurale şi de investiţii, cu condiţia să existe personal care să îl deservească.
Conform articolului 11 autorităţile locale vor identifica nevoile la nivelul comunităţilor, privind furnizarea integrată de servicii medico-socio-educaţionale, şi vor putea înfiinţa centre comunitare integrate în subordinea autorităţilor executive ale administraţiei publice locale, ce vor fi finanţate integral din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Însă, autorităţile locale au posibilitatea atragerii de fonduri europene pentru înfiinţarea unor astfel de centre, iar cheltuielile de personal şi cele determinate de aplicarea standardelor minime de dotare vor fi asigurate din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, conform prevederilor articolului 13 din Lege.
Beneficiarii serviciilor medicale din centrele comunitare sunt, cu precădere, persoanele vulnerabile din punct de vedere medical sau social, cu accent pe populaţia din mediul rural şi grupurile vulnerabile, inclusiv romă.
În centrele comunitare se vor presta servicii medicale pentru persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială.
„Pentru judeţul Tulcea promulgarea Legii este importantă din cel puţin două motive, în primul rând populaţia ce locuieşte în mediul rural depăşeşte 53%, iar în al doilea rând există foarte multe zone izolate sau greu accesibile, unde astfel de centre pot face diferenţa”, a mai declarat deputatul tulcean.
Coordonarea activităţii asistenţei medicale comunitare, supravegherea metodologică, monitorizarea şi evaluarea activităţii, vor fi întărite la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene.
Prin adoptarea Legii se doreşte a se oferi un răspuns la nevoile celor mai vulnerabile populaţii, mai ales în mediul rural, prin: a) crearea unui punct unic de intrare/acces la servicii al beneficiarilor în nevoie chiar în comunitatea lor; b) furnizarea de servicii integrate medicale şi sociale; c) un management de caz comun; d) un spaţiu comun de lucru pentru serviciile furnizate; e) formare/instruire comună a furnizorilor de servicii; f) fişă unică a beneficiarului şi schimb de informaţii; g) servicii furnizate la standarde minime de cost şi de calitate.
Depinde acum de cât de implicate vor fi autorităţile locale în scrierea de proiecte şi atragerea de fonduri europene pentru înfiinţarea centrelor de asistenţă medicală comunitară.