DE CHICHI, DA DE-AL CUI E?!
ActualitateDezvaluiri 23 august 2017 D.C.
Şedinţa extraordinare a Consiliului Judetean desfăşurată luni 21 august a avut ca unic punct pe ordinea de zi completarea Hotărârii Consiliului Județean Tulcea nr. 11/2017 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei „Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul Niculițel și Turda – Sarichioi”.
Cu toate că şedinţele extraordinare sunt convocate, conform legislaţiei, strict pentru probleme urgente, în cadrul şedinţei din data de 21 august, consilierul judeţean Nicolae Chichi a adresat executivului judeţean solicitarea ca la discuţiile dintre conducerea Consiliului Judeţean şi Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi, pe tema preluării portului Tulcea, să fie invitaţi şi reprezentanţi ai armatorilor. Aşa, întâmplător, fără ordine de zi…
Nicolae Chichi este angajat ca director la SC NAVROM DELTA SĂ şi cu siguranţă nu a vorbit ca reprezentant al partidului pe lista căruia a fost ales consilier judeţean, nici la rugămintea reprezentanţilor firmelor private care activează în portul Tulcea, cele care nu primesc subvenţie milioane de euro de la Ministerul Transporturilor…
Consiliul Judeţean Tulcea este acţionar la firma Navrom Delta Galaţi, firma a cărui director este consilierul judeţean Nicolae Chichi.
În alte cazuri, s-ar putea vorbi clar de conflict de interese ba chiar şi de ceva trafic de influenţă. Rămâne de văzut ce va spune Agenţia Naţională de Integritate.