Azi, de la ora 13.00: Ziua Mondială a Cărţii
Actualitate 23 aprilie 2012
Cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor, Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” Tulcea vă invită la lansarea volumelor „Puzzle”, „Cicluri vicioase şi virtuoase“, „Interferenţa artelor. Critice…” în prezenţa autorilor, Tania Nicolescu, Delia Curteanu, Petre Cichirdan.
Din program nu lipsesc expunerea de noutăţi editoriale (prezentarea apariţiilor editoriale 2011-2012 ale autorilor tulceni) şi expoziţii al căror numitor comun îl reprezintă cartea în diverse ipostaze, de la fotografie la cartea-document sau cartea-obiect.
Vor participa Ovidiu Dunăreanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Mihai Marinache, şi membri ai Asociaţiei Scriitorilor « Aegyssus » Tulcea, actorii Oana Pisaroglu şi Ionuţ Paul Ştefan, Teatrul Jean Bart.
Semnificaţia zilei de 23 aprilie
Este ziua de naştere a multor oameni care au slujit peniţa, cum ar fi Maurice Druon, K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo. De asemenea, 23 aprilie 1616 marchează moartea a trei mari scriitori ai lumii: William Shakespeare, Miguel de Cervantes, respectiv Inca Garcilaso de la Vega, scriitor peruan de origine spaniolă.
Consiliul general al UNESCO a hotărât, în 1995, decretarea Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor la 23 aprilie, pentru a marca simbolic naşterea şi moartea acestor scriitori şi totodată pentru a încuraja lectura, un fenomen în scădere dramatică. Din 1996, la 23 aprilie, în aproape toate ţările lumii sunt organizate expoziţii de carte, lecturi publice şi o serie de manifestări menite să încurajeze şi să popularizeze lectura.
Din anul 1998, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice, considerând că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a bibliotecarilor, adaugă la sărbătoarea internaţională a cărţii din 23 aprilie, „Ziua Naţională a Bibliotecarului din România”.