Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Deputatul liberal George Sişcu critică schimbarea premierului Deputatul liberal George Sişcu critică schimbarea premierului
Deputatul liberal George Sişcu critica schimbarea premierului, sustinand ca aceasta schimbare denotă încă o dată faptul că PSD nu are nicio preocupare reală legată de... Deputatul liberal George Sişcu critică schimbarea premierului

Deputatul liberal George Sişcu critica schimbarea premierului, sustinand ca aceasta schimbare denotă încă o dată faptul că PSD nu are nicio preocupare reală legată de programul de guvernare pe care l-a prezentat.

„Schimbarea Premierului fără un motiv clar, doar pentru faptul că exista o tensiune între domnul Dragnea şi domnul Tudose, problema principală a liderilor acestui partid fiind să aşeze pe funcţii nişte oameni supuşi, care să îi facă pe plac lui Dragnea şi totul curge spre aprobarea legilor justiţiei, ca să îl scape pe şeful PSD de problemele cu Justiţia. Nu îi interesează nici buna guvernare a României, nici respectarea angajamentelor din campania electorală.
Dureros este faptul că cel mai mult au de suferit oamenii cu venituri mici şi mijlocii, pe care şi-a bazat campania PSD şi care au acum cel mai mult de suferit din creşterea accelerată a preţurilor, cursul euro şi, în general, din cauza deteriorării accelarate e nivelului de trai din România.
Mesajul pe care românii trebuie să îl înţeleagă este că Liviu Dragnea vrea să îşi împlinească visul de a fi el însuşi Prim Ministru, punându-şi pe acest post oameni care să nu îi iasă din cuvânt şi care să execute exact ce spune el. Ce visează Dragnea noaptea, să execute Prim Ministrul dimineaţa.
Din cauza disputelor din interiorul PSD, România a ratat în aceste zile şansa unei întâlniri foarte importante cu Prim Ministrul Japoniei. Ţări dezvoltate din lumea asta se roagă să primească vizita unei personalităţi de acest nivel şi noi l-am tratat la ca pe un neica nimeni“ a declarat deputatul liberal George Sişcu.