Hramul Bisericii Buna Vestire și 10 ani de la întronizarea Episcopului Visarion
Actualitate 26 martie 2018 D.C.
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și administratorul public al județului, Vasile Strat au fost prezenți duminică, 25 martie, la Biserica Buna Vestire, la un dublu eveniment pentru credincioșii creștin ortodocși: Prea Sfinția Sa, Episcopul Visarion a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească cu prilejul hramului bisericii și a sărbătorit alături de credincioși împlinirea a zece ani de la întronizarea în fruntea bisericii tulcene.
Cu acest prilej, vicepreședintele Dumitru Mergeani a oferit o plachetă omagială din partea președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, dedicată Prea Sfinției Sale, Părintele Visarion, Episcopul Tulcii, la aniversarea unui deceniu în fruntea enoriașilor tulceni, pentru străduința cu care, alături de preoții, monahii și poporul lui Dumnezeu, a dat strălucire vieții bisericești din acest ținut.
„Spuneați atunci, la întronizare, că doriți să construiți aici, la gurile Dunării, o Biserică slujitoare şi în acelaşi timp o Biserică rugătoare. Adică să împletiți slujirea lui Dumnezeu cu slujirea semenilor.
Prin prezenţa Sfinţiei Voastre la evenimentele culturale majore ale judeţului nostru şi prin susţinerea activităţilor cu caracter didactic şi social, aţi reuşit, în cei 10 ani care s-au scurs, să aduceţi biserica mai aproape de credincioşii tulceni şi să consolidaţi sistemul de valori sociale al comunităţii noastre.
Vreau să vă asigur, Prea Sfinția Voastră, că veți avea întotdeauna în Consiliul Județean un partener de încredere în tot ceea ce doriți să realizați în beneficiul cetățenilor și veți găsi la noi toată deschiderea și colaborarea pentru dezvoltarea vieții spirituale de pe aceste meleaguri“, a declarat vicepreședintele Mergeani.
„Aș vrea să mulțumesc soborului de preoți și diaconi, care au venit și aseară, și astăzi, pentru a participa la săvârșirea Sfintei Liturghii. Aș vrea să mulțumesc onoratelor autorități, domnului președinte al Consiliului Județean, domnului primar, domnului prefect și domnului director al Centrului Cultural Jean Bart pentru frumoasele cuvinte și darurile oferite.
Într-adevăr, ziua de astăzi are și pentru mine o conotație spirituală deosebită, pentru că mi-aduc aminte că exact în locul acesta, acum zece ani, primeam însemnele episcopale din mâna Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, ca episcop al Tulcii. Iată că au trecut zece ani de muncă, zece ani de rugăciune, zece ani de împliniri, zece ani și de neîmpliniri, firesc, cum se întâmplă în viața fiecărui om, dar fie Domnul lăudat pentru toate și rugăm smerit pe bunul Dumnezeu să ne ocrotească, să ne dăruiască pace, sănătate pentru ca, și de astăzi înainte, cât va voi Dumnezeu, să-L slujim cu inimă curată și slujindu-L pe El, să slujim și aproapelui nostru. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți“, a cuvântat Prea Sfinția Sa, Episcopul Visarion.