Problematica traficului de persoane, în dezbatere la Biblioteca Județeană
Actualitate 5 mai 2018 D.C.
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat vineri, 4 mai, la Conferința dedicată problematicii traficului de persoane, care a avut loc la Biblioteca Județeană „Panait Cerna“. Evenimentul a fost organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, în colaborare cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Constanța, Asociația eLiberare, Asociația Umanitară Noroc și organizația neguvernamentală Radiant Hope.
„Fenomenul traficului de persoane nu este unul izolat, ci are un caracter internațional și transfrontalier, făcând parte din ceea ce numim criminalitatea organizată.
Traficul de persoane este sclavia erei moderne, prin care unii oameni profită de pe urma exploatării altor oameni.
În acest sens, salut inițiativa organizării acestui seminar de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, în colaborare cu Asociația Umanitară Noroc și ONG Radiant Hope, realizându-se astfel o dezbatere necesară și interesantă, în care s-au prezentat cauze, efecte și măsuri de diminuare a fenomenului.
Cred că oricine poate lupta împotriva traficului de persoane.
Nu ne dorim copii abuzați sau forțați să cerșească, femei ce devin victime, tineri obligați să comită ilegalități, oameni exploatați în traficul de organe!
Pentru că este un fenomen social atât de amplu, care pleacă de la educație, situație economică și responsabilitatea comunității civile, e de datoria noastră, a tuturor, să facem ceva în această privință“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.
Evenimentul face parte dintr-o campanie desfășurată la nivelul județului Tulcea, cu rol de conștientizare asupra pericolului traficului de persoane și adresată atât tinerei generații, cât și familiilor, liderilor informali și reprezentanților administrației publice locale.