Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Singura „Întreprindere Socială“ din județul Tulcea s-a suspendat din lipsă de materie primă Singura „Întreprindere Socială“ din județul Tulcea s-a suspendat din lipsă de materie primă
În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea funcţionează Compartimentul Relaţii cu Angajatorii şi Economie Socială, care are printre alte obligații şi... Singura „Întreprindere Socială“ din județul Tulcea s-a suspendat din lipsă de materie primă

În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea funcţionează Compartimentul Relaţii cu Angajatorii şi Economie Socială, care are printre alte obligații şi atribuţii de atestare a întreprinderilor de economie socială, potrivit prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială.

Economia socială are la bază iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie si responsabilitate, precum și distribuirea limitată a profitului către asociaţi, contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil, prevăzut de lege, în activităţi cu caracter social şi/sau activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele și serviciile comunității.

Economia socială reprezintă anamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin:

  • creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil
  • producerea şi furnizarea de bunuri
  • execuţia de lucrari
  • prestarea de servicii

Atestatul de Întreprindere sociala se acorda pe o perioadă de 5 ani în baza unei cereri însotita de actele de înfiintare și funcționare a întreprinderilor sociale cu respectarea următoarelor criterii:

  1. a) actionează în scop social și/sau în interesul general al comunității;
  2. b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare;
  3. c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
  4. d) aplică principiul echitații sociale față de angajați, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferențe care să depăsească raportul de 1 la 8.

 Certificat de Întreprindere socială de inserţie –îndeplineşte cumulativ condiţiile:

a)are, permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor;

b)are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socioprofesională a persoanelor defavorizate;

Statutul de întreprindere socială de inserţie se certifică prin acordarea mărcii sociale.

Marca socială – cuprinde certificatul care atestă statutul de întreprindere socială de inserţie, cu o valabilitate de 3 ani de la data emiterii, precum şi un element specific de identitate vizuală, care se aplică în mod obligatoriu asupra produselor realizate sau a lucrărilor executate ori a documentelor care demonstrează prestarea unui serviciu.

La nielul judetului Tulcea, în anul 2016 au fost depuse trei cereri în vederea atestării ca Întreprinderi sociale din care, a fost eliberat un Atestat pentru Întreprindere socială (aceasta având ca scop instruitrea și cerificarea în meseria de ”împletitor papură”, a persoanelor din grupurile vulnerabile, realizarea produselor din papură împletită – coşuri, cutii, papuci, obiecte decoratieve, etc), iar două cereri au fost respinse deoarece nu au fost intrunite condiţiile necesare pentru atribuirea atestatelor de întreprindere socială.

Întreprinderea socială atestată, întampinând dificultăți în obținerea materiei prime, nu a putut desfăsura activitatea, drept pentru care, în luna aprilie 2018 a solicitat suspendarea Atestatului pentru întreprindere socială.